Pe Pământul răbdător
-Ucraina-
Lupii-și ”urlă”-n cer puterea, C-au putință, pofticioși. Corbi-și croncăne plăcerea, Slăvind frații ”rusinoși”. Șuierând a cobre sumbre, Pe ființe cad rachete. Dronele sunt oferite, În coroane și buchete. Focul Iadului se-ntinde Prin lanuri, de mărăcini. Ce nu face rusul-frate, Pentru glia din vecini. Obosiți sunt și copiii; Se tot joacă de-a pitita. Vor nu vor, se-ascund de ”Teamă”, Căci iar cade, nesimțita. Unii-au apucat s-o vadă, Când le-a luat părinții, ”sus”, Într-un Rai, cum spune buna, Cu biletul numai ”dus”. Moartea e neobosită Și se-nvârte printre vii. Prinsă-n horă, lasă goluri; Plâng părinții după fii. Viitoru-n ei se ”stinge”, Într-un ritm necruțător. -Doamnă, ia-i pe răi la Tine! Pământu-i prea răbdător… *