Sub nimbul Libertății

-cucuvântul-

Când codru-și leagănă tristețea, Ca frunze ”ruginite”-n timp, Și lasă jalea să se scurgă, Prin altele zburate-n câmp, Doar Cucul îi alină suferința, Și-i cânt-un lied, ”afon”, cam ”tâmp”. Așa îl văd românii care, În cânt de doină au ”crescut”, Și-n bocet de caval, sau râs de naiuri, La țară, ”hore” au făcut, Ca lanț de trupuri, la hotare, Să-și protejeze-un sfânt trecut. Acum, sub ”nimbul Libertății”, Ce, liber ”frâu”, la ”pofte”-a dat, Se pierd mulți în ”pustiul” vieții, ”Bătând” pământu-n lung și lat, Visând ”de toate”, fără muncă, Sub ”plapuma”, prea scurtă-n pat. Stingher, ca un bătrân în casa ”Uitată”, ani și ani la rând, De-un fiu rătăcitor, sau altul, Ce stă, la ”pricopseală”-n ”rând”, Un cuc, în nuc, sfidează soarta, Și cântă prost… dar nu în gând. El nu le are cucuvântul, Dar, cu-o silabă-a învățat, S-aduc-un imn, demn, Libertății, Pe-o simplă creangă cocoțat, Și nu dintr-un palat, sau casă De om ”desculț”, sau ”învățat”. Puterea lui stă doar în ”faptă”, Și nu în vorbe, de-”nsăilat”, Ce-ascund, în fraze-”ntortochiate”, Un ins, sub ”fesul bucălat”, Cu interese ”desformate”, De legi, cu sensul ”îngălat”… *