Simplul bou

-cum știți și voi-

M-am luat, cam des, de bou, Fără-aluzie la ”nou”, Om, progres târâș-grăbiș, Ca pădurea de tufiș, Și sunt nevoit acum, Să-mi cer scuze, căci, pe drum, E domol, blajin, docil, Nu ca un șofer ”senil”, Nu ca vârstă, ci ca minte, Ce doar kilometrii simte, Când îi ”toacă” în neștire, Doar, ca lumea să-l admire. Boii sunt ascultători, Și în toate răbdători, Nu cer camere de ”vipi”, Și nici nu răspund, când țipi, Și mănâncă ce le dai, De n-ai fân, chiar și un scai, Depășind, cu mult, umanul, Care papă numai banul, Și sunt, cam la fel, cam toți, Căci nu sunt, de ”neamuri”, hoți, Să fure de la săraci, Și să-i prinzi cu mâța-n saci. Ce să-i faci, boul e ”bou”, Cu o vacă, drept ”cadou”, Ce-ncântată, c-are coarne, Altele mai vrea să-i ”toarne”, Sau să-i pună, cum vreți voi, Căci, oricum, nu-i ca la noi, Să umble cu unul, altul După cum i-așterne patul, Pe la umbră, pe la soare, Pe la munte, pe la mare, Deci, cumva, bou-i… ca el, Nicidecum puțin mișel, Și, ca omul, îndârjit, Vrea să fie, negreșit, Nu în sens de fără vină, Nici de ,”cum o fi”, să-i ”țină”, Sau… vai mie… vai de boi… Invers e, cum știți și voi. *