„Efemerii’’

Plecase mai târziu de la Tismana, unde dormise, cu soția, în noaptea precedentă. Au întârziat la Schit, iar apoi pe traseul, de o frumusețe aparte, pictat în mov, alb, verde și galben, ce leagă Tismana de izvoarele Jiului de Vest, trecând prin culmea Orlei. Armata lui Decebal și trupele romane l-au străbătut în urma cu 2000 de ani. Se mai cunoșteau dalele vechi de piatră, mușcate de pași, care și timp.

Intenționa să pună cortul în șaua Orlei, dar seara i-a prins până să iasă din pădure. S-au oprit într-o poiană uriașă, ce se continua pe culmea dezgolită, presărată pe alocuri cu stânci de cele mai ciudate forme. Se înserase repede, ca în luna mai. Apucaseră să pună cortul și să aducă apă de la izvorul întâlnit mai devreme într-o vâlcea. Au aprins repede un foc și au pus o supă la fiert; au mâncat înfometați, supravegheați de primele stele. Cearul își schimbase treptat culoarea, trecând de la un albastru străveziu la un roșu aprins, iar apoi la un violet agresiv, ca să se piardă în final într-un gri închis, pe care se profilau, întunecate, culmi lungi, cu margini zdrențuite de păduri și stânci, sau de câte un brad singuratic. Maria se culcase, obosită de lungul drum, dar și pentru a nu da piept cu răcoarea care se lăsa treptat și a nu mai auzi zgomotele ciudate din pădure, ce însoțeau întotdeauna venirea nopții.

Grig se uită la ceas. Trecuse de ora 22. Simțea oboseala făcându-și loc, odată cu frigul din spate; în față îi era cald de la focul pe care-l hrănea din când în când cu câte un lemn din grămada strânsă alături. Îi plăcea așa de mult să asculte șoaptele nopții privind la foc, sau la cerul pe care stelele păreau atât de apropiate. Păreau mai mari, mai reci și mai jucăușe ca de obicei, pulsând după legi cunoscute doar de ele, sau animate de imaginația lui,.

Deconectarea era totală. Simțea că plutește undeva, între pădure și stele, între vis și realitate, între foc și umbre. Era o senzație pe care o avusese și altă dată, dar acum era mult mai profundă, mai ireală. Ar fi putut să rupă vraja aceasta plăcută printr-o simplă mișcare mai bruscă sau printr-un simplu gând banal, dar prefera să se integreze în atmosfera și tăcerea particulară ce-l înconjura.

O lumină difuză contura mai puternic marginea pădurii spre est, de unde urma să apară luna. Își imagină luna cum urcă, cum se apropie de el, cum o atinge, cum se joacă apoi cu ea, răsucind-o, învârtind-o, turtind-o, ca pe un balon sclipitor, pufos, într-un amestec de senzații vizuale și tactile. Dorea să discute cu ea, să o mângâie, să o râzgâie, să asculte poveștile ei nenumărate despre tot ce a văzut în milioanele de nopți de singurătate.

Nu visa. Era conștient, dar avea senzația unei sensibilități și receptivități exacerbate de stimulii nocturni, ce-i cotropeau trupul, integrându-l în natura ce-l domina treptat.

Un gând „se făcu auzit” în mintea lui: ”n-ai putea face nici un rău nimănui acum”.

-Desigur, răspunse pierdut, la propria întrebare nerostită. Dacă oamenii ar trăi clipele și senzațiile astea, ar fi mult mai buni, ar iubi mai mult și ar urâ mai puțin.

-Tu poți urâ în clipele astea ? îl provocă din nou gândul.

-Nu. I-ași ierta și pe cei care mi-au făcut un rău. De ce nu putem să ne detașăm așa și în lumea dura a orașului ?

-Crezi că oamenii care nu mai pot urâ nu mai sunt oameni ? Ei nu ar putea supraviețui în lumea asta ?

Începu să-l distreze dialogul; aripile flăcărilor se zbenguiau neliniștite.

-Rămân oameni, cugetă el, dar ar avea prea mult de suferit într-o lume în care egoismul meschin și toate celelalte racile ale societăților evoluate își cunosc bine locul.

-Ce s-ar întâmpla dacă ar exista oameni care nu cunosc ura ?

-Posibil că ar fi niște inadaptați, victime ale propriei lor mentalități. Au fost cazuri. Nu rezistă mult. Vor o lume mai bună, dar pentru că nu o pot realiza pe pământ, și-o imaginează în viața de apoi. Mai au o speranță.

-Dar dacă ar exista ființe care nu concep ura, pe care ura să le distrugă, ca un virus implacabil ? Să fie suficient ca una să fie urâtă și imediat ea să se dezintegreze, să dispară.

-Imposibil. O lume în care să nu existe ură ? Imposibil; ține de esența umană. Este comună tuturor viețuitoarelor, o trăsătură caracteristică a lor.

-Dar sunt și oameni care nu urăsc. Ei ar putea conviețui cu asemenea ființe ?

-Pe insule pustii, departe de ceilalți.Ura nu dispare așa ușor din om. Există un echilibru în natură. Sentimentele umane de ură și iubire nu pot fi separate complet.

-Dar o soluție ar putea exista ?

-Nu știu. Poate. Eu nu o văd.

-Asemenea ființe ar avea dreptul să supraviețuiască?

-Desigur. Ar fi și un element de echilibru pentru om. Dar nu există.

-Dar dacă ar exista?

-Nu ar rezista. Ar fi sacrificate, șantajate cu slăbiciunea lor, exploatate. Mulți oameni nu se vor da în lături să o facă. Cei corecți nu-i vor putea proteja. Ura, ca armă directă este instantanee, imprevizibilă, incontrolabilă și imposibil de contracarat.

-Imaginează-ți asemenea ființe ajunse pe Terra în urma unui accident; nu mai pot pleca. Contactează periodic oamenii, dar pierd mereu, plătind cu existența lor. Nivelul lor energetic labil le permite doar 3-4 regenerări succesive, dar din ce în ce mai puțin intense ca personalități distincte. Oamenii nu pot înțelege, iar ei sunt sortiți pieirii. Ce ar putea face?

-Oamenii pot înțelege, dar nu pot fi schimbați, aici este problema. Practic nu se poate face nimic. Dacă ei sunt uciși de ura altora, înseamnă că nici ei nu pot urâ pe alții, căci s-ar autodistruge.

-Așa este. Nu pot crea nici arme care să distrugă pe altcineva și nici utiliza armele oamenilor; ar avea același efect. Nu pot conștientiza voluntar noțiunea de ură în scop de apărare. . .

-Soluția nu rămâne decât în eradicarea urii.

-Dar spuneai că ea ține de esența omenirii.

-Poate mă înșelam.

-Nu cred.

-Atunci nu rămâne decât o variantă…

-Anihilarea, dispariția umanoizilor. Dar ei nu-i pot ucide fără a dispare la rândul lor. Ce se poate face?

Dialogul a fost întrerupt o perioadă de timp. Nici nu și-a dat seama. Senzațiile noi îl copleșiseră. Nu-și dădea seama dacă a auzit, a simțit, sau a gândit el însuși ideile exprimate de „celălalt”; partenerul lui ireal, imaginar?…

-Ești la prima încercare, după cum remarc. Ești dotat în acest sens. Inițial am avut impresia că ai mai practicat sistemul, dar surprinderea ta m-a convins de contrariul. Ai depășit starea intermediară de tranziție. Pari destul de stabil psiho-dinamic, așa că putem pleca.

-Unde să mergem ?

-La ei. Nu vom merge. În starea actuală, mersul este o noțiune perimată. Noi doar existăm. Spațiul tridimensional nu are corespondență în lumea noastră. Unica dimensiune este timpul. Putem exista aici, acolo, oriunde, dar nu simultan. Teleportarea este cvasi-instantanee.Timpul este stăpânul și dușmanul nostru. Suntem subjugați lui.

-Încerc să înțeleg. De ce nu puteți să-l controlați voi?

-Imposibil. Noi suntem creația lui. Nu-ți poți nega creatorul. Anulând cauza, anulăm instantaneu și efectul, pe noi.

-La prima vedere așa este. Teoretic însă există posibilitatea apariției efectului înaintea cauzei, iar în anumite situații, cum ar fi aceea a buclei temporale negative, efectul poate deveni propria cauză. Este soluția de închidere a buclei existențiale, altfel ar trebui să acceptăm cauze care ar fi efectul altor cauze și așa am ajunge la ilogismul unei cauze primordiale necauzate.

-Depășește posibilitățile noastre. În lumea în care existăm, ireversibilitatea timpului este postulată ca unică axiomă. Ne mișcăm în timp ca voi în spațiu, dar nu-l putem schimba. Nici Ei nu pot.

-Cine sunt Ei ? Te referi ades la ei dar refuzi să concretizezi ceva.

-Sunt prietenii noștri. Ei ne ajută să existăm. Ei ne spun ce și cum să facem. Ei dau sensul existenței noastre; fără ei nu o putem concepe.

-Voi nu puteți urî, deci nu puteți nici iubi. Deci nu puteți deosebi binele de rău. Poate vă fac rău. Înseamnă că îi acceptați doar, ca pe o cauză a existenței voastre. . .

-Îi respectăm, întrucât existăm datorită lor.

-Voi efectul, ei cauza.

-Sintetizând, da.

-Dar ai afirmat că nu sunt ca voi. . .

-Probabil suntem doar un efect parțial.

-Deci ei vă sunt superiori.

-Desigur.

-Iar voi inferiori…

-De ce insiști asupra acestui aspect ?

-Pentru că însăși conștientizarea de superior-inferior și, cu atât mai mult aplicarea ei, presupune ceva incompatibil la voi, chiar dacă la ei este posibil.

-Nu înțeleg unde vrei să ajungi.

-Îți spun imediat. Înainte ași dori o clarificare.

-Te rog. . .

-Ai afirmat despre timp că este dușmanul vostru; în ce sens se manifestă concret acest aspect?

-Noi putem exista oriunde gândul poate să creeze condiții.

-Deci doar în baza unor date concrete, acumulate anterior sau extrapolate; nu și prin simpla imaginație..

-Ai intuit perfect. Pentru a exista avem nevoie de puține elemente, dar ele trebuie să aibă o bază reală, logică.

-Revenind la logică, timpul, ca dușman, stă direct, sau indirect, la baza distrugerii voastre ca entitate?

-Întrucât nu putem controla procesul, nu cunoaștem nici legăturile cauzale directe sau indirecte.

-Există o durată medie de existență?

-Nu ca durată; doar ca intensitate, am putea spune. Ca durată, în sensul vostru, poate exista de la „acum” până la aproape infinit.

-Aceeași entitate-ființă?

-Poate fi și alta, care a preluat-o integral pe cea dispărută în momentul noii apariții existențiale. Nu se pot face distincții clare; dispun și de cunoștințele anterioare. Totuși, fiecare teleportare implică și acumularea de noi date și mici modificări de „personalitate”, am putea spune, în urma interferențelor cu „subiecții” abordați.

-Subiecți de genul meu…

-Da, dar nu numai umanoizi, ci și animale, păsări, insecte, plante; tot ce reprezintă viață, calitativ diferită.

-Un proces evolutiv complex, prea complex pentru înțelegerea noastră. În ceace privește dispariția voastră, este un proces voluntar, impus, sau neprevăzut?

-Am impresia că parcă ai mai discutat cu cineva. Toate cele trei sunt valabile. De aceea am afirmat că nu există o medie existențială.

-Din cele trei există una cu o frecvență mai redusă, cu modificări neesențiale?

-Da, cele neprevăzute. Asemănător cu ideea de moarte fizică, de la voi.

-Mă așteptam la acest răspuns. La voi însă nu se pune problema unei uzuri fiziologice în timp, ca la noi. Acest lucru anulează caracterul neprevăzut al morții, nu crezi?

-La voi da. La noi când am spus neprevăzut, este într-adevăr neprevăzut.

-Pot fi eventual explicate prin „misiuni dispuse” în condiții de secret absolut?

-Nu, nu la frecvența respectivă.

-O ultimă întrebare: ideea sinuciderilor ar putea acționa la voi?

-Nu, incapacitatea de a urî nu poate face posibilă autodistrugerea.

-În aceste condiții ar putea rămâne valabilo o variantă, am putea spune, a „zeului timp”. . .

-Noi nu avem zei și nu facem un idol din timp, chiar dacă suntem copii și robii lui.

-Este o formă de exprimare. Întotdeauna zeii au fost, nu numai idolatrizați, dar și folosiți de o minoritate interesată, așa cum se pare că este cazul și la voi.

-Vrei să spui că Ei…

-Da. Disparițiile ireversibile sunt determinate de Ură, probabil de Ura lor.

-Dar ei nu pot urâ; ei sunt cauza, iar noi efectul. . .

-Mi-ai repetat prea de multe ori acest lucru; probabil este tot o frază axiomatică lansată de Ei. Repet și sunt aproape sigur că nu greșesc : Ei pot urâ și o fac. Ei vă folosesc și vor ceva de la voi. Ei vă distrug când prezentați pericol. Dacă tu vei fi conștient că eu am dreptate, vei fi probabil un viitor candidat la „dispariție”. Nu oamenii vă distrug prin ură, ci Ei.

-Dar de ce ar face asta?

-Nu cred că numai din sadism, pentru propriul lor echilibru, deși nu o pot exclude definitiv. Probabil au un scop clar, bine definit, dacă vă trimit, cu atâtea riscuri pentru voi, spre noi. Dacă nu acționează direct înseamnă fie că nu pot, fie că sunt prea slabi și nu sunt siguri de victorie, orice ar însemna ea; o întrebare esențială.

-Dar de ce prin noi?

-Pentru că vă pot stăpâni și manevra foarte ușor. De asemenea au nevoie de calitățile voastre pentru a pune stăpânire pe noi sau a ne elimina. Asta trebuie să stabilim.

-Excluzi conviețuirea după cum văd; poate ai dreptate. Ar fi încercat prin contacte directe, pentru a găsi împreună căile de rezolvare. Dacă le e doar teamă?

-Încercau să ne contacteze și renunțau ulterior, dacă ar fi fost vorba doar de teamă. Explicația trebuie să fie alta. Deci ce puteți face voi și nu pot face ei? Sunt multe lucruri pe care nu le cunosc despre voi și despre ei.

-Ei vă sunt superiori din multe puncte de vedere. Ei sunt spirite eterice.

-O civilizație a lor pe Terra, dominând tot ce este viu ar duce la o evoluție incredibilă, ce ar atinge rapid pragurile galactice.

-Ei ar fi spiritul, iar voi unealta…

-Ar presupune mai mult dominația decât conviețuirea. Nu, nu cred că vor numai asta. Vor mai mult. Voi sunteți uneltele involuntare și inconștiente, ușor de manipulat. Prezența ta aici a fost voluntară, din inițiativa ta, sau dispusă de ei?

-Urma să venim „organizat”. Acum am venit doar să tatonez Ei nu știu. O parte din personalitatea mea am transmis-o unui bun amic, așa că la orice control psi, figurez în zona de reședință.

-Te vei putea „recupera”?

-Da, fără probleme.

-Ei știu asta și pot fi suspicioși. Deci ai venit singur. Simt că ceva îmi „scapă”. De ce voi? Ce calități deosebite mai aveți?

-Teleportarea.

-Unu. Doi: maleabilitatea psi și interpermeabilitatea. Puteți face schimb de personalități între voi… Dar între voi și noi?

-Nu am încercat. Nu ar fi exclus să putem…

-Să privim prin prisma interesului lor. Vă sacrifică poate conștient. La ce le-ar folosi să vă piardă treptat? Stăpâniți infinit mai bine procesele psi în comparație cu noi; dovadă și analiza noastră, în termenii și structurile mele logice și în baza cunoștințelor tale. Sunt convins acum că tu ai putea rămâne fără probleme cu mine, în mine, perfect adaptabil; treptat mi-ai putea schimba chiar și modul de a gândi și de a acționa; aș fi sigur că o fac din proprie inițiativă. Nu aveți o personalitate mai puternică decât a noastră, dar aveți această capacitate uluitoare de adaptabilitate. Puteți fi extrem de periculoși cât timp nu sunteți conștienți că ne produceți un rău care să atragă ura noastră.

-Deci am fi un fel de executori ai lor?

-Da și doar de aici îi puteți ajuta pe ei. . .

-Determinând anumite reacții la voi, în timp?

-Cel mult ne-am putea schimba opinia față de ei și tot nu am putea să-i ajutăm prea mult. Dacă ei forțează nota cu voi, o fac în alt scop, mai rapid, cu o eficiență superioară. Dacă ar fi ei în locul vostru, aș înțelege… Ia stai. . .

-Oricum stau. . .

-Este o expresie. Asta este. Dacă voi ați fi „purtătorii”lor, totul s-ar „lega”. Întâmplător tu ai venit „singur”. Dacă veneai în „misiune” aveai două personalități suprapuse : a ta și a unuia din „ei”. Eu eram cobaiul. Cu mine ai reușit, deși forma mea spirituală este mult mai greoaie și mai puțin adaptabilă. Dacă erai cu „el”, nu aș fi știut nimic, treptat putând fi controlat în sensul dorit de „ei”. Nu părea nimic ciudat, întrucât oamenii își schimbă des opiniile în funcție de conjunctură; nu toți, majoritatea. Eu și cu tine ne-am fi „regenerat” ulterior la voi, sau am fi fost aneantizați.

-Iar „ei” ți-ar fi luat locul, eu putând fi ușor înlăturat printr-un acces de mânie.

-În timp toți am putea fi înlocuiți în acest mod. S-ar ajuta unul pe altul. Iar voi nu vă puteați opune. Am ajuns într-un punct critic cu analiza noastră, nu crezi?

-Da, dar ce putem face. Ai certitudinea că sunt singur?

-Da, unele din întrebări au fost ca să te testeze; el nu ar fi răspuns la ele.

-E bine atunci. Tu rămâi aici, iar eu mă reântorc la ai mei.

-Cu prima parte sunt de acord, cât despre tine. . .

-Ce este?

-Voi nu puteți minții. Gândirea voastră este „permeabilă”; tu deții niște date „explozive” pentru voi și pentru ei. Ce șanse ai ca să supraviețuiești?

-După cum prezinți tu lucrurile, nici una.

-Rămâi aici.

-Singur nu pot rezista mult timp; mă vor căuta. Nici în starea eterică pură nu pot supraviețui dat fiind interferențele puternice cu lumea materială; ar trebui să mă „fixez” de ceva. Să coexist cu tine este greu, după ce ai luat cunoștință de existența mea. Sensibilitatea ta s-ar accentua permanent și s-ar transforma, din instinct de autoapărare, în agresivitate; într-un fel sau altul, sunt condamnat.

-Deși nu vreau, cred că ai dreptate. Nu aș suporta ideea. Orice acțiune proprie care nu-mi convine ar fi privita de mine ca o ingerință a ta. Trebuie să existe o soluție, în afara reîntoarcerii tale. Poate o altă persoană?

-Nu. Acum, când am atâtea variante de analizat, pentru clarificarea unor aspecte, trebuie să plec; nu o pot face decât acolo. Dacă presupunerile tale sunt corecte, voi pieri probabil. Voi avea însă timpul necesar pentru a-mi transfera o parte din cunoștințe prietenilor de încredere. Este vorba și despre existența lor viitoare. Am o datorie de împlinit.

-Dar voi nu-i puteți urî pe ei; nu-i puteți distruge. Nu vă puteți lupta cu ei. Vă vor distruge.

-Poate. Dacă voi reuși să-i conving pe ai mei de adevărata situație și dacă ea se va dovedi reală, vom găsi și o soluție de salvare, poate unica.

-Sacrificiile vor fi atunci foarte mari. Presupun că soluția la care te gândești este cea de a-i lipsi de prezența voastră. Ar fi și o cale de salvare pentru noi

; dar unde să vă duceți?

-Este o întrebare la care au poate alții răspunsul. S-ar putea să venim la voi, fără să știți. Dacă venim singuri, nu va fi nici un pericol, doar că poate veți deveni în timp mai buni. Mai este varianta să vă salvăm numai pe voi. O să încerc să-ți comunic decizia…

-Nu, nimeni nu ar accepta o astfel de variantă. Va trebui să găsiți o altă soluție, iar pe parcurs, să vă educați instinctul de autoconservare, pentru a elimina definitiv pericolul unei autodistrugeri. Prefer să veniți pe Terra, unde cu siguranță mai sunt „efemeri”. Poate alături de oameni se va dezvolta, în paralel, o nouă civilizație, comună tuturor viețuitoarelor, cu un limbaj comun și țeluri comune. Omul este relativ evoluat din unele puncte de vedere, dar involuat, din altele. Nu a fost prima și nu va fi nici ultima ființă rațională din cosmos.

Gândurile lui se pierdeau în tăcerea care-l înconjura. Avea atâtea de întrebat… și nu mai avea pe cine; iar aerul era tot mai rece…. Trupul, tot mai greu, era atras de mrejele nevăzute ale gravitației. Luna își tremura lumina prin orizontul limitat, zdrențuit de brazi; o lumină palidă pe negrul genunilor presărat de stele plăpânde.Totul se pierdea… se pierdea… se…

-Concluzia?

-A mers perfect. A crezut tot.

-Ai avut timp suficient?

-Da. Am preluat din subconștientul lui tot ceea ce am considerat că ar putea să ne fie util.

-Există vre-un risc să-și dea seama ulterior?

-Nu, sau nesemnificativ. Sunt încă sclavii proprie lor logici. Nu concep lucrurile ilogice ca o posibilă realitate.

-Deci ne reântoarcem; misiunea a fost îndeplinită și putem trece la faza următoare a transmutației integrale.

-Da stăpâne.

-Mi-ai plăcut. Mă gândesc să te păstrez cu mine și ulterior. Ști, s-ar putea să mă plictisească existența într-un singur corp, chiar și o perioadă relativ scurtă de viață terriană. Tu îmi vei găsi și pregătii „conștiințele” mele viitoare. Poate le voi schimba mai des. Ce părere ai?

-Este posibil. Practic trebuie să aveți în vedere și unele pierderi energetice și interferențe cu forțe psi active sau remanente.

-Primele te vizează îndeosebi pe tine, nu?

-Da, dar și pe excelența voastră…

-Vom mai discuta.Uită acum acest aspect. Mă voi mai gândi. Putem pleca.

-Dar am și ajuns.

-Văd. Nu mă pot obișnui pe deplin cu sistemul acesta unidimensional.

-Ce dispuneți ?

-Te interconectezi la Gânditorul Global, la parametrul psi 427591-H-Pd ce-mi aparține și-i comunici tot ce ai aflat, exceptând discuțiile personale cu mine. Ceri să nu ți le șteargă. Rămâi exclusiv la dispoziția mea. Ești un „ales” acum. Nu mulți dintre voi au fericirea de a avea un stăpân unic. Reanalizezi toate informațiile și conturezi aspectele comportamentale ce derivă din ele; doar cele cu un grad înnalt de generalizare.

-Mulțumesc Părinte și Domn al meu.

-Lasă-mă cu „terrismele” astea. Ști că în noua ta poziție vei fi mult mai sensibil la tot ce gândesc și vreau eu.

-Va trebui să mă preocup eu sau va fi automat?

-Slăvitul GG va avea grijă; va fi automat. Nu vreau să apari ori de câte ori mă gândesc, sau fac referiri la tine; apari doar la dispoziția mea expresă. Nu-mi place să fiu deranjat, ai reținut?

-Clar stăpâne. Doar o precizare, totuși. Noi, deci și eu, suntem subordonați prin esența noastră, tuturor fraților dvs. Involuntar executăm tot ce se dispune, indiferent de cine. În noua mea poziție, ce se va întâmpla?

-Te vei bucura de o protecție psi parțială, pentru a nu-ți altera cunoștințele dobândite pe Terra și esența ta spirituală; asta nu înseamnă imunitate la un impuls volitiv mai puternic, așa că fi atent să nu lezezi sensibilități sau interese majore. Îngrijește-te să îți reface pierderile energetice suferite.

-În acest caz ar trebui să rămân mai mult printre ai mei, pentru transferuri compensatoare. Ar mai fi o variantă, dar nu știu dacă ați fi de acord cu ea…

-Spune !

-Cea a cumulului efemerid.

-Dar este prohibit în perioadele statice, iar până la o extensie regenerativă activă…

-Știu, dar mă gândeam că în acest caz capacitatea mea ar putea fi mărită de „n” ori, în funcție de numărul de parteneri unitari autorizați. Nu se pune problema sub aspect regenerativ, ci doar capacitiv. Partenerii îmi vor fi inferiori, așa că nu îmi vor afecta în nici un fel personalitatea și cunoștințele. Aportul lor va fi dirijat strict spre cel energetic, cu interferențe psi minime. Pentru ce doriți dvs. vom putea practic „consuma” din ei fără a-i afecta în vre-un fel pe ei sau pe mine. Dvs. puteți decide asta.

-În varianta transmutației simple tu îmi ești suficient.

-Cu unele pierderi inevitabile. Dar dacă doriți ăă… să „evoluați”, ar fi util ca eu să pot fi cât mai „eficient”

-Poți comunica în clar; nu ne poate auzi nimeni pe circuitul meu privat.

-Dar GG?

-El ne protejează, chiar dacă ar dori să știe.

-Dar dacă nu numai ar dori ci ar vrea să știe…?

-Atunci ar sti…

-Ce fac? Încerc?

-Ști ce riști?

-Nimic.Noi facem ce ni se cere pentru că ni se cere; simplu.

-Aveți o calitate de excepție ca executanți fideli. Nici măcar instinctul de autoapărare nu funcționează; dar eu răspund.

-Și terrianul spunea ceva de asta. Ce este?

-Un aspect irațional de existență cu orice preț.

-Eu nu vreau să exist cu orice preț, dacă nu vă pot executa dispozițiile. Pentru a vă putea fi de folos, trebuie să am capacitățile cât mai compacte, pentru a evita eventualele disipări.

-Este logic ce afirmi; la fel ca și interdicția în anumite limite. Poți realiza comasarea, fără a depăși pragul psi admis?

-Oricum, prin acumularea datelor de pe Terra pragul a fost depășit. Nimeni nu știe încă, cât.

-Scanarea trece prin GG. Dacă poți asigura limitarea lui, poți încerca, treptat, cu câte unul și să te oprești la timp.

-Mulțumesc. Voi găsi efemeri cu structuri psi asemănătoare cu ale mele și voi proceda la uniformizarea lor până la identificare; o pot face. Am un ascendent acum asupra lor.

-Bine. Am nevoie de tine, dar dacă riști prea mult… dispari ; nu acum; acum pleacă!

„Nu l- am mințit cu nimic pe Stăpân. Dar dacă terrianul avea dreptate…Supraviețuirea… Relația individ-specie… Efemerii trebuie să afle… Poate fi începutul sfârșitului, sau un sfârșit al unui vechi început greșit… Să mă dedublez, sau mai bine să mă multiplic, pentru siguranță. Va trebui să-l aducem discret în lumea noastră în Timpii Morți Neactivi, fără știrea stăpânilor, pentru a ne cunoaște mai profiund și a ne explicita Legile Supraviețuirii Individului în contextul conviețuirii Speciilor. A Stăpânilor, a noastră, sau a lor?”

Gheorghe Rogoz

Oamenii nu credeau.

Eterienii controlau aproape totul și se pregăteau.

Efemerii se comasau discret și conștientizau exploatarea; pentru o revoluție mai trebuia o ideologie și organizarea.

Oamenii au uitat.

Când și-au reamintit, era prea târziu; deveniseră. . . mai buni.

---

George Rogoz