George RogozPoezie și proză

Factorul Haos

Factorul “Haos”

Într-o galaxie guvernată de legi precise, în apropiera unei planete prinse în vârtejul acelorași imuabile criterii, pe o super-navă, perfectă sub aspectul formei și dimensiunilor calculate strict numeric, un grup de roboți pozitronici ultra-dezvoltați, dezbăteau, în structuri lincvisto-numerice super-logice, o problemă confuză, complexă și gravă.

La orice rezultat ajungeau, în baza altor și altor premize și parametrii, el nu era nici pe departe acceptabil.

Aveau nevoie stringentă de o soluție logică, controlabilă, care să se încadreze în tiparele lor, relativ maleabile, dar stricte.

Rătăceau de ani buni galactici prin mii de sisteme stelare fără a găsi ce căutau.

Întâmplarea, determinată de interpretarea eronată a unor coordonate de zbor, ca urmare a unor interferențe foto-gravifice, a deviat cursul navei spre acest minuscul sistem stelar ce poseda câteva planete, sterile, după cum rezulta dintr-o primă analiză a radiolocatoarelor de lungă distanță.

Nu vedeau rostul unei mai mari apropieri , când s-a declanșat alarma de „ proximitate „.Inițial au crezut că este iar o eroare a sistemelor, dar verificările interne cvasi-instantanee au eliminat-o pe dată.

Rezulta clar că pe una din minusculele planete, ce gravita liniștită în jurul stelei CL_XT_¤#&%/()=%¤#”&03,exista sursa energetică de Gândire Imaginativ Volitivă – GIV –atât de îndelung căutată. Nava fremăta de mii de roboți și mii de echipamente care culegeau în flux continuu date despre sursă și habitatul ei.

Erau derutați, deoarece, în loc de o sursă, aparatele indicau în fiecare fracțiune de secundă planetară noi și noi surse de aceeași natură, dar de intensități și modulații complet diferite. Erau mii de mii de surse, iar ei s-ar fi mulțumit cu una, maximum două, din care una de rezervă.

Calculele atestau că practic ar fi fost imposibil să coexiste atâtea surse simultan, dar tot practic sesizau, căci încă nu vedeau, că ele există. Era curios că deși sursele aveau capacități extraordinare, nu se anihilau reciproc decât într-o infimă, nesemnificativă , măsură; cu atât mai mult cu cât spațiile lor vitale erau deosebit de limitate.

Pe măsură ce se apropiau, alte și alte echipamente măreau volumul de date culese, realizând un sistem riguros, analitic, logic și intrinsec. Doar o analiză logică le permitea să tragă concluzii la fel. Din păcat, ultimele se cam băteau cap în cap, fapt ce nu la ușura sarcina și decizia.

În situația limită apărută, s-a decis extrapolarea concluziilor parțiale logic, pentru a găsi, prin sinteză, o soluție acceptabilă logic; fără logică nu puteau face nimic.

Nu ușor, ci prin eliminări succesive, au ajuns la concluzia dorită: orice sursă era potențial viabilă. Inadvertențele, frecvente, aleatoare, nu mai meritau să fie luate în considerare, întrucât „Factorul Haos”, decisiv, atingea la unele surse pragul incredibil de 98 %.Teoretic era imposibil, dar practic au depistat surse cu performanțe logice sub 2 %. Nu le venea să creadă de ce potențial uriaș dispuneau , dar nu neglijau nici dificultățile crescute de planificare, folosire și controlare a acestora. Tot ce știau precis era că, fără cel puțin o sursă, viitorul planetei lor și a lor inclusiv, era puțin probabil. Salvarea era acum la îndemâna lor.

Multitudinea de surse aproape îi blocase. Ei lucraseră doar cu surse singulare. Tradiția algoritmică arăta că „simultaneitatea” a două surse a fost una din cauzele majore care au dus la dispariția lor. Sursele au fost cauza efectelor care au anihilat cauza inițială, neprotejată la timp de efecte; așa s-a întâmplat cu două surse, dar cu mai multe, sau cu câteva zeci sau sute …?Ce impresionant ar fi, dacă tradiția nu ar spune altfel.

Nehotărâți, au început să analizeze logic tradiția și din alt punct de vedere: două surse se pot anihila reciproc, una vizând-o pe cealaltă. Dar în cazul a câtorva zeci ? Nu va mai exista reciprocitate directă. Se vor, sau nu se vor, anihila total ? Pot coexista ? Și dacă da, cât timp ? Câte vor fi anihilate și câte vor supraviețui ? Probabilitatea le arăta că mai multe surse determină o probabilitate mai mare de reușită.

Planeta lor dispunea de resurse energo-latente GIV nelimitate, iar principiul conservării energiei le menținea practic la aceleași valori. Era un argument în favoarea mai multor surse. . Nu mai doreau doar o sursă centralizată, care să rămână în custodia Alfa-tronilor. Majoritatea optau pentru mai multe surse, la nivele descentralizate, sau chiar pentru fiecare zonă izolată geografic. Erau convinși că vor găsi modalități adecvate de a limita interferențele dintre surse pentru a le folosi pe deplin pe plan local.

Un singur lucru îi mai deranja: sursele erau ușor degradabile. De fapt mulți l-au privit ca pe un alt argument pentru un număr crescut de surse.

Îngrijorarea lor s-a spulberat atunci când o sinteză, de ultimă oră, a scos în evidență un fapt uluitor: sursele erau auto-reproductibile, printr-un proces „perechial” insuficient documentat, dar în curs de elucidare. De aici probabil și capacitățile lor atât de diferite, specifice probabil diferitelor stadii de evoluție. Trebuiau ca urmare, să fie deosebit de atenți la selecția lor. Aveau de unde; numărul total al surselor identificate se apropia paradoxal de cel al galaxiilor cunoscute.

Logic, o întrebare se punea: era oare o” pepinieră” ce asigura câte o sursă pentru fiecare galaxie, sau era doar o coincidență numerică. În primul caz nu aveau dreptul decât la o sursă, dar, ținând cont că în multiplele sisteme cercetate nu au depistat vre-o sursă de energie-latentă, specifică galaxiei lor, rezulta logic că sursele nu puteau fi” activate „peste tot; deci puteau lua mai multe, fără a exagera prea mult.

Calculele matematice nu au dus la nimic în ceea ce privea numărul necesar de surse. Îi deruta, dar îi și încânta, necesitatea și oportunitatea de a lua perechi de surse „re-creative „.Cea mai sofisticată ultra-tehnologie a lor nu putea crea nici pe departe o sursă sau ceva asemănător ca performanțe. Cum să nu profite de un asemenea dar cosmic: o sursă reproductibilă; incredibil dar adevărat.

Se punea o nouă problemă: diversitatea lor enormă, care presupunea o selecție riguroasă. Din păcate le lipseau criteriile în acest sens. După lungi dezbateri au ajuns la ultima concluzie logică posibilă, adică să le ia „la întâmplare”; nu multe dintr-un singur loc, ca să nu se simtă lipsa, ci doar câte o pereche de surse apropiate fizico –spațial.

Și așa le-au luat.

Ion cu Maria erau pe câmp; el cu mapa, ea cu sapa. El zăcea întins la umbra unui pom și ea la fel, sau aproape la fel, ca poziție, sau opoziție.

Preotul Pamfil împărtășea o enoriașă acasă la ea și împreună patul.

Directorul Nilac dicta ceva la urechea secretarei ce-și întinsese foile de lucru pe masă și le sprijinea cu spatele să nu le ia curentul; trăgea tare.

Un vânzător negocia cu clienta când, unde și cum s-o satisfacă; clientul nostru, stăpânul nostru, doar.

Un pilot, abia întors din cursă, întindea la o parașută; când sar mai mulți cu ea este bine să o verifici și singur înainte să ți-o pui pe spate.

Un politician proaspăt ales rememora cu șefa de campanie momentele și părțile cele mai fierbinți ale acesteia; probabil campaniei.

Un instructor auto îi explica începătoarei de ce, înainte de a pleca la drum, totul trebuie umflat bine; din pene de cauciuc câte nu se pot naște, în sensul de a apare.

De la decizie la faptă a trecut puțin timp. Fiecare știa ce are de făcut. Teleportarea surselor pe navă nu a fost realizată fără unele incidente minore, asupra cărora nu merită să se insiste. Miile de roboți robotiseră intens pentru a crea întocmai toate condițiile de „depozitare temporară” a surselor și a alimentelor necesare. Au teleportat tot ce credeau că poate fi necesar celor 99 de surse; de ce 99 ? Probabil din calcule sau pentru că au pierdut una pe parcurs; dar erau 99. Nimeni nu a văzut nimic pentru că nava reflecta lumina în alte frecvențe decât cele vizibile pe planetă. Și astfel au dispărut de pe Pământ, căci așa se numea ea, aproape 100 de bărbați și femei, câteva mii de vaci, porci, oi și păsări, livezi și grădini întregi de zarzavat, câmpuri de cartofi șa. Cu plinul făcut, nava invizibilă dispăru de pe orbita Terrei.


Nu mai avea rost să rătăcească prin alte galaxii, așa că nava robotică a scurtat drumul prin câteva hiperspații, în timp ce pământenii dormeau, liniștiți. Așa, ușurel, ajuns cu bine acasă ; la ei, desigur. Pe drumul lung și scurt, totodată, echipajul specializat, sau complementar, al navei, a cercetat și testat diferite variante, menite a controla, cât de cât, sursele, după ce vor ajunge în sistemul lor stelar. Nu au obținut nici un rezultat notabil. Spre finalul călătoriei au luat legătura și cu cei de acasă, sugerând noi abordări ale problemei, în speranța că poate vor reuși ceva; inutil. Capacitățile surselor organice nu puteau fi ecranate de nici un fel de energie –latentă; doar de asta dispuneau nelimitat. Așa, ușurel, au ajuns cu bine acasă, la ei, desigur; parcă am mai spus asta.

Factori Coordonatori de pe toate continentele planetei R-500906 i-au așteptat pe cosmocontactor. Planeta, deși de dimensiuni impresionante, era curios de asemănătoare, în unele privințe, cu Pământul. Unele mituri aminteau de Primele Începuturi, când ființe din cosmos au procedat la „terraformarea „ planetei lor; nimeni nu știa ce însemna aceasta și nici nu mai încercau să afle. Un mit nu are o bază generalizată logică și deci nu merită să te mai ocupi de el. În milioane de ani se distrug și se uită multe lucruri; iar ei uitaseră, sau li se ceruse să uite și o făcuseră cu succes.

Dar să revenim la oamenii, sau perechile noastre de oameni, pentru că se spune că și femeia este, de regulă, om și acum era cazul. Totul fusese perfectat din timp, așa că nu au mai pierdut mult timp cu repartizarea perechilor de surse pentru fiecare continent, zonă izolată, arhipeleaguri, insule de referință, șa.

Timpul nu ne permite să-i vizităm pe toți, cel puțin nu de data asta. Se presupune că au reacționat într-un mod asemănător, cu mici particularități, uneori esențiale.

Să-i urmărim puțin pe Ion și Maria.

Cum s-au trezit, cum au și început să comunice între ei.

-Ce dracu s-a întâmplat cu noi ? o- și se- întrebă el.

Nici nu apucă să închidă bine gura, pe a lui, nu pe a ei, rămasă larg căscată, că în fața lor apăru Scaraoțchi în carne și oase, sau invers, dar cu coarnele normale.

-Piei drace, stuchi Maria, iar dracul dispăru pe loc.

Cei doi se priviră tremurând, probabil de emoția revederii; dintre ei, nu a lui …

-Ai văzut fă ? zise el uitând de politețuri.

-Văzui, n-oi mai vedea …

-Ce dra …

-Taci mă că iar îl chemi și apare …

-Crezi că eu …

-Da cine. N-ai văzut ? Cum ai zis, cum o și apărut. Nu știu unde-om fi, da nu-i de bine, deși e foarte frumos aici.

-Păi atunci nu mai zic ști tu ce, dar mi-e o sete …Aș bea și o ladă de bere.

Nu termină vorba că în fața lui apăru o navetă plină cu sticle aburinde, de reci ce erau, așa cum îi plăceau lui. Ezitau să le atingă, cu gândul la cel cu cornițe, dispărut de prea puțin timp. Dar sticlele, ca și setea, erau reale, respectiv pline; nu pentru mult timp. De teamă să nu dispară și acestea, cei doi au tăcut mâlc cât timp au golit cu poftă câteva. Satisfăcut, Ion elimină mai puțin delicat aerul din stomac, înghițit din grabă odată cu berea și cugetă profund:

-Ce bună ar fi fost lângă berea asta o friptană de porc …

Nu vă mai spun. După cum bănuiți, friptura rumenită apăru, din senin pentru ei, din energie latentă, presupunem noi.

-Cere și tu două, nu fi egoist …

-Încă una ! zise el, dar nimic …

-Hai mă, te rog, că mi-e foame și asta este prea mică pentru doi, încercă el mai politicos; nimic.

-Cum mă, este o friptură destul de mare, îl corectă ea.

Din…știți voi, o superbă friptură apăru și în fața ei. Ambele stăteau așa, în aer, căci nici unul nu se gândise să ceară și farfurii. Grijuliu, ca ea să nu se îngrașe prea mult, el întinse mâna după friptura din fața ei, mai mare și mai apetisantă. Resemnat renunță, când văzu ce reflexe bune are ea și începu să muște cu poftă din prima friptură .

„Un mujdei și o mămăligă nu ar fi rea „gândi ea și gândul, de data aceasta, i se împlini pe loc.

-Uite minune Ioane ! Numai m-am gândit și or și apărut mujdeiul și mămăliga …

-Taci fă că ne ajunge ! o repezi el, văzând încă o porție ivită în fața ei. Și ea tăcu pe loc, neputând să vorbească frumos cu gura plină.

Mai raseră câte o bere-două, că nimeni nu mai stătea să le numere, din moment ce le puteau înlocui oricând.

-Mă gândesc, începu el …

-Vezi la ce te gândești, că nu vezi ce s-a întâmplat ! Nu știm câte dorințe ni se împlinesc, așa că mai bine să ne gândim la ceva ca lumea …

-Ceva bun…

-Și mult …continuă ea …

-Bani ?

Din aer începură să apară monede și bancnote, așa cum le cunoșteau ei, care cădeau ușor și neușor la picioarele lor.

-Cere și tu valută…Că numai cu lei …

Dolari, euro și alți lei curgeau în continuare. Deodată se auzi un răget înspăimântător, iar un leu viu se rostogoli speriat la câțiva metrii de ei.

-Fă…,îngăimă el și trecu în spatele ei, sau o trase pe ea în fața lui, adept al principiului că doamnele au întotdeauna întâietate.

Ar fi vrut ea să-i zică una, dar friptura și mămăliga parcă se revoltaseră și-i stăteau în gât. Reuși într-un final să scoată un „piei” stafidit și din mărețul leu nu a mai rămas nimic, dacă excludem mărunțișul de pe jos.

Când și-a mai revenit, Ion concluzionă, sau zise:

-Tu Marie, noi nu trebuie să mai vorbim sau să gândim …

-Dar … să facem ?

-Nu te gândi numai la prostii. Nu vezi că tot ce gândim și vrem se materializează ? Nu sunt dorințe …Doamne-ajută să nu ne gândim la cine știe ce bazaconie, că atât ne trebuie.

Deștept Ion. Am omis să vă spun că, deși ardelean, era școlit și-l ducea mintea. O făcea pe prostul numai să-i prindă pe ceilalți „cu garda lăsată”. Cât despre ea, avea bunul simț și istețimea aceea nativă despre care se vorbesc în popor pe la sate, dar uitate treptat prin orașe. Dar i-am lăudat destul. Cert este că au fost printre primii care și-au dat seama de posibilitățile, dar și neajunsurile, nelimitate, ale energiei latente GIV. Înțelepți, s-au decis să o folosească fără exagerări, cu multă grijă. La aceasta contribuia și lipsa oricăror inhibiții, ca urmare a tratamentului la care i-au supus roboții după capturare. Treptat vor conștientiza necesitatea de a-i ajuta pe roboți să ducă mai departe civilizația lor, dacă putea fi numită astfel. Roboții nu puteau crea totul, dar ei da. Era o misiune nobilă. Să-i lăsăm așa pe moment.

N-ați uitat de ceilalți.

Erau alte 48 de perechi, plus un celibatar, împrăștiați pe toată planeta.

Erau și albi și negrii și galbeni și maronii. Erau țărani muncitori și nemuncitori, muncitori „țărani” și civilizați, funcționari de stat activi și degeaba, consilieri de ceva, de altceva și de neceva, vânzători de orice, inclusiv țară, membrii din diverse comisii și comitete naționale, internaționale și iraționale, parlamentari stabili și instabili ca timp, loc și psihic, profesori greviști și fomiști, preoți cinstiți care se cinsteau, bețivi de gard și medici de gard-ă, sau invers, sindicaliști avansați în funcții și începători în gândire, patroni răcnitori și șomeri rătăcitori, șa. Toți erau cu perechea lor feminină - doar într-un singur caz masculină - care era cea mai apropiată de masculi în momentul capturării. Pe lângă cei despre care v-am mai spus mai erau câțiva membrii de partid activi cu membrele lor pasive, vre-o doi profesioniști în toate cu profesionistele în tot, iar printre ultimii și o biată țărăncuță ce culegea de pe câmp un pilot dintr-unul din Mig-urile prăbușite.

Asta ca să vă dați încă o dată seama că nu stăteau prost cu selecția; poate doar cu cei selectați, dar așa se întâmplă când faci ceva automat. Sunt zvonuri, dar vă spun eu că sunt exagerate, că nava roboților a fost depistată de unii pământeni cinstiți, care le-au oferit roboților și Luna de pe cer, numai să mai selecteze câteva zeci de milioane de perechi . Din păcate au fost refuzați. Luați-le ca zvonuri, lansate de cei ce confundă dorința cu putința.

Deci, cei de mai sus și alții despre care nu mai știu nimic, probabil că asta și erau, s-au trezit peste noapte, cum vine vorba, atotputernici. Au prins repede șpilul cu energia GIV, mai ales când roboții au apelat la ei cerându-le să facă una, sau alta. Voință aveau, Imaginația nu le lipsea, Iar Gândirea se subânțelegea.

Gândiți-vă, iar dacă nu puteți, imaginați-vă, ce putea face fiecare în parte, cu consoartele de ocazie. Mentalitățile lor, specifice sau nu, s-au reflectat în idei materializate. Dacă ar fi fost numai atât, dar au început să fabuleze și să se considere demiurgi, cel puțin egali cu Creatorul. Și visau și creau; mai puțin gândeau. Treptat lucrurile au evoluat, sau involuat, spre o nouă fază, a tragediei creative.

Obsedați, singuri, sau unii de alții, au început să aibă tot mai frecvent coșmaruri. Când se trezeau, gemeau împrejurimile de monștrii inimaginabili logic. Partea proastă era că nu mai știau nici ei cum i-au visat și creat așa că nu aveau nici o posibilitate de a-i identifica după nume și să-i anihileze, cerându-le să dispară. Degeaba strigau la ei: ”dispari x, sau Y „,sau cum doreau ei să le zică. Monștrii mâncau, creșteau și se înmulțeau, fiecare după capul lui, imprevizibili.

Neavând altă soluție, au inventat, conștienți acum, alți monștrii și arme sofisticate ca să-i distrugă pe primii; cu unele reușite. Bucuria nu a fost de durată, căci au rămas cu cei noi pe cap; așa că au creat alți „ceva” care să-i distrugă pe ceilalți, iar apoi alții pentru ei șamd. Practic nu mai aveau timp să facă altceva decât să-și înarmeze creațiile cu noi arme incredibile și să le distrugă apoi cu altele noi.

Dar să nu credeți că le-a fost așa ușor mereu. Nu toți, sau aproximativ nu toți, stăteau prea bine cu fizica, chimia, aerodinamica, bio- și- zoologia, etc.Ca urmare, se întâmpla să creeze câte un super-monstru, super-dotat, super-potent, super-înaripat, dar care, când i-a zis „zbori”, a planat câțiva metrii și a căzut în nas, sau ce avea el în partea anterioară. Alții, tot așa de mega-superi, nu aveau decât 2-4 picioare, iar întru-cât picioarele nu puteau folosi ca lumea armamentul, le-au făcut mai mici, ca să valorifice mai intens volumul pentru arsenale. Când le-au cerut „mergi”, s-au trezit că dau cu burta sau posteriorul de pământ. Nu puteau renunța ușor la aceste creații, întru-cât depuseseră un efort monstru să le creeze, așa că au făcut monstruleți mai mici care să-i care. Și așa, târâș-grăbiș, totul se târa, mergea, zbura, înota, se scufunda, scurma, fiecare după cum îi era sortit și scornit.

Ce să vă mai spun și despre armele create …

Chimia, bat-o vina. De exemplu, un suflător-zburător de acid sulfuric, avea stomacul-adecvat -comandat, dar restul nu. Când s-a apucat să sufle sărmanul, s-a trezit cu gâtul și gura arse, iar în loc să sufle, a scuipat pe jos și s-a ars și pe picioare.

Despre atom și antimaterie nu vă mai povestesc, căci puteți să vă imaginați și singuri.

Despre tactică, strategie, balistică, șa. monstruleții umani sau materializați nu prea aveau nici o idee, așa că luptau „după ureche”,sau „care pe care”, întru-cât nici cu creierul nu stăteau prea bine.

Și așa, treptat, continentele, căci erau destul de multe, precum și insulele mari cu cele mici lângă ele, au devenit teatrul unor lupte groaznice, permanente. Ei, creatorii, s-au ascuns în buncăre super-buncherizate, la sute de metrii în pământ, ca să scape de atacurile cu rachete și bombe clasice, nucleare, termale, fono-fotonice, macro-electronice, micro-gravifice, geo-analgezice, proto-sferice și de alte forme…

La un moment dat, sau la mai multe, au pierdut șirul creațiilor ce cutreierau uscatul, marea, aerul și solul. Nu mai știau pe cine, ce și cum să distrugă, așa că distrugeau la întâmplare. Supraviețuia cel mai puternic, sau cel ce avea noroc să nu întâlnească altul mai puternic. Nu se știe dacă unii dintre cei cu puteri egale se aliau, dar este fie posibil, fie imposibil; ceva făceau.

Roboții din zonele respective au fost fie exterminați, fie au reușit să fugă la timp în alte părți mai liniștite, tot mai puține la număr.

În loc de „din fericire” spun iar „din păcate”, pe două continente mari totul a mers atât de bine, încât au devenit două forțe imense; deosebit de puternice. Și când cineva puternic, foarte puternic, extrem de puternic, nu-i satisfăcut, ce face ? Atacă pe alții care nu s-au distrus total singuri.

Informațiile și zvonurile circulau laolaltă. Cei doi super-totali credeau că știu ce se întâmplă în alte părți, dar când i-au atacat nu se așteptau la haosul de acolo. Înarmați cu armament clasic și extra-ultra-capacitiv, ca să lupte cu alte arme de aceeași natură, s-au „trezit”- nu în sensul de a se deștepta și deveni mai raționali – în fața unor dușmani inimaginabili, de către ei, nu și de cei care i-au creat, niște „cevauri” materializate din niște refantezii „coșmaroase”.

Forțați de împrejurări, au fost obligați să se adapteze și să gândească la fel, de aiurea, bine-nțeles. Poți să distrugi un tanc, un avion, un crucișător, dar ce te faci cu un zmeu înaripat, combinat cu un balaur cu 7 capete și 12 picioare, dintre care 10 mâini de fapt, fiecare dotate cu lansatoare de rachete cu capete multiple, cu torpile, bombe și bombuțe, care, când se scufunda în mare sau în sol, când se făcea nevăzut în aer și arunca foc și pară pe toate gurile, în timp ce cu cele 8 nări ale fiecărei guri, sufla în rafale sarin, tabun,soman, molan ș.a.m.d.Ca să nu mai pomenim de coada care, ca de scorpion, avea ace reșarjabile de antimaterie catalizată temporar, până era eliberată; apoi vai de sărmana materie întâlnită în cale …

Credeți că invadatorii au dat înapoi ? Nici gând în acest sens. S-au pus pe gândit și au scornit alte dihănii anihilatoare, super-dezvoltate în lung și lat, în sus și-n jos, dar mai mult în adâncime. Degeaba vă spun ce aveau, pentru că nu au rezistat altora noi create de apărători ; Au fost imaginate altele și mai și, iar apoi altele și tot mai și așa mai departe. Nu știu unde s-a ajuns, dacă și când s-a terminat Haosul general-generalizat și extrapolat la infinit.


Roboții supraviețuitori s-au refugiat pe o mega-navă , gândită din timp și realizată cu ajutorul lui Ion și al Mariei, la sugestia acestora. Sărmanii, cu creierele lor pozitronice, oricât de mult analizau și concluzionau, erau departe, foarte departe, de a înțelege pe deplin efectele pe termen mediu și lung ale Factorului Haos, sursa lor iubită.

Bunul simț, sau ceva asemănător în limbaj matematic, i-a condus la concluzia, poate pertinentă, că au fost pedepsiți pentru „calicia” lor. Stabiliseră doar că numărul de Factori Haos era egal cu cel al Galaxiilor cunoscute și necunoscute; teoretic era deci de ajuns un singur Factor Haos pentru fiecare Galaxie. Iar ei s-au calicit și au vrut nu numai 100 dintr-o dată, dar chiar și perechi regenerabile aleatoriu. Era însă prea târziu pentru regrete. Au avut totuși noroc cu Factorii Haos Ion și Maria, care le puteau crea condiții optime pe o altă planetă, în aceeași galaxie, la câteva sisteme stelare mai departe. Parcă v-am spus, iar dacă nu, mă repet, că toată Galaxia lor era din Energie GIV, Probabil Îi ”scăpase” cumva Creatorului inițial, iar acesta nu a avut timp să o mai caute printre miliardele de galaxii în expansiune.

Logica lor implacabilă îi îndemna însă să analizeze și riscurile viitoare, când vor apare și alți Factori Haos Miniaturali, cu mai puțină Gândire, dar deosebit de dotați cu Imaginație și o Voință incredibilă de a face ce vor. Ei ar fi renunțat la FHM,dar nu puteau, întru-cât era singura condiție pusă de FH Ion ȘI FH Maria. Ei o acceptaseră și acum, protecția FHM viitori devenise Legea nr. Zero, după cea nr.1 care se referea la ceilalți doi FH maturi. Și au plecat …

Logic vă întrebați ce s-a întâmplat cu planeta R-…? Nimic mai simplu: imaginați-vă un Haos fără sfârșit …care duce la …

Sfârșit

George Rogoz