Marele Joc

Mii și mii de mii de plante, insecte, animale și oameni apar, trăiesc și mor în cicluri care se repetă iar și iar și iar. Totul până la un final necunoscut, când va rămâne un singur învingător.Așa se știe.

Fiecare categorie se „mișcă”cu o minimă autonomie, necesară evoluției, în limitele mai largi, stabilite de Stăpânii Jocului, încă de la originea lui. Aceștia au fost și sunt „ființele”-dacă se poate spune așa- Pământului, Apei, Aerului și Plasmei, respectiv Geea, Seea, Leea și Plasmina. Fiecare dintre ele erau mai multe, practic nelimitate, ca număr.

Jocul a început cu un număr limitat din fiecare categorie de „piese”, dinamica lui permițând însă o extindere continuă.

Energia, cu multiplele ei energii-subunități, constituia „moneda-sursa” ce permitea și accesa Jocul.

Cei-cele Patru au vrut să-l facă și mai complex, plecând de la jucători independenți, până la constituirea de grupuri și asociații de interese, nu întotdeauna similare.

De multe ori, fracțiuni ale pământului, aerului și apei, s-au aliat pentru scopuri temporare.

Doar Plasmina, datorită firi ei autoritare, nu a permis nimănui să se amestece în treburile ei. Fierbea de mânie la orice înțepătură atomică nevinovată, iar de multe ori o deranja chiar și câte un electron scăpat involuntar, sau în glumă, la adresa ei.

În schimb Geea, Seea și Leea, se hârjoneau și se necăjeau continuu. Doar grija, dar și asta nu mereu, de a continua Jocul îi determina să se mai liniștească și să nu se mai tot amestece unul cu altul, să se distrugă reciproc, în sensul nostru.

Plasmina îi invidia uneori, deși se considera mult superioară lor. Ea a fost încă de la origini și ea modela totul; sau distrugea; totuna era. Ceilalți însă erau copii favoriți ai Creativității. Din minerale, aer și apă, cu un minim de energie, realizau aproape tot ce doreau. Îi ajutau și ele uneori, ca ființe de joc plasmatice, dar când le fura Jocul distrugeau definitiv totul, spre disperarea celorlalți, care trebuiau să o ia de la capăt. Cele mai bune prietene ale lor, „seele”, râdeau de ei-ele și zburau în văzduh, ca aburi, hârjoninduse cu vioaiele ”leele”. Cînd se plictiseau, coborau în torente nebune, zbenguindu-se cu „geele”, răvășindu-le ordinea relativă și furișîndu-se printre ele spre „plasmine”.

Niciuna dintre ele, ca ființe nu era de sex masculin sau feminin; mai devreme sau mai târziu, revenea tot la forma uneia dintre ei-ele. Așa că putem să le spunem el sau ea, sau ei sau ele, totuna. Atunci, demult, a început totul…

-Noi suntem ”geele”, strigau ele, ființele-neființe pământene. Noi vă ținem ân brațe, apelor nerușinate și nerecunoscătoare, care ne măcinați semenii.

-Și ce dacă și ce dacă? râdeau acestea, îngânându-le. Fără noi și fără „leele” prietene ați fi un talmeș-balmeș uscat și tare, bun doar ca manta de frig pentru „plasmine”.

-Așa-i, așa-i, se amestecau și „leele”, adică aerul sau aerele, cum vreți. Sunteți niște statici ursuzi și morăcăn-oși -oase, se lălăiau ele amuzate. Uite ce frumos ne jucăm noi cu”leele” și ce nori majestuoși facem cu ele.

-Dacă nu vă plac prăfuleții ca noi, de ce nu stați acolo sus și ne deranjați mereu.

-Pentru că deși sunt frumoși, sunt ursuzi ca și voi; se dau mari și tari, că sunt „lee” condensate sau cristalizate și deci locul lor este acolo jos și nu aici sus, unde plutim doar noi, cei ușori și goi.

-Și noi putem ajunge acolo sus. Numai să vrem și răbufnim din nou; dar asta nu vă place.

-Sunteți urâți așa ca o cenușă și nu știu ce ați găsit frumos în jocul acesta cu ”plasmina” . Am vrut să ne jucăm cu voi aici, să vă ajutăm să deveniți perfecți, sferici, ca picăturile Leei, dar voi sunteți prea urâți și vă grăbiți să vă întoarceți acasș. Cât despre urâcioșii Plasminei, ce să mai vorbim. Stau doar câteva clipe cu noi, că nu suntem de nasul lor. Pe deasupra ne cam și supără, ca să nu spunem deranjează.

-Dacă vă tot hârjoniți fără rost. Aveți vre-un scop, un țel, ceva serios, sau ceva pe acolo?

-Nu, din păcate. Chiar ne-am săturat, zise cu amar „seele”, sau „seeii”. Să ne gândim și să ne jucăm și de-a altceva, cu toții…nu vreți?

-Eu sunt de acord, sări Leea, dar cum?

-Eu ași putea face niște figuri, propuse Geea.

-Iar eu le-ași modela, interveni Plasmina.

-Ar fi prea tari, dar dacă Geea și cu mine ne amestecăm…

-Da,da…Le-am face cât am dori noi de tari sau de moi…

-Iar eu ca vânt le-aș rostogoli și le-aș arunca pe sus cu Geea.

-Și eu și eu, susură o „seea” mică.

-Dar parcă tot nu este ce am vrea noi…

-De ce să nu apelăm la energii? Ele ne dau nouă capacitățile de a râde și plânge, de a iubi și de a urî, conform cu cele izvorâte din Crucea Vieții, spuse Geea gînditoare.

-Ca să nu mai pomenim de surioarele lor pasiuni, chiar dacă unele mai scorțoase au devenit vicioase, continuă Leea ideea. Mai luăm și noi câte una.

-Este o sugestie bună. Tu ce crezi Plasmina, sau vrei să-ți spunem Peea, cum te alintă Geea?

-De acord, dar se pune problema unde le vom crea….

-Eu, eu, sări Leea, cu aerul celui care știe ce spune.

-Ba nu. Tu nu poți păstra nimic prea mult timp. Ești ușuratică și nestatornică.

-Și ce dacă. O să mă concentrez.

-Ascultați, interveni Geea. Deși nu-mi plac prea mult, trebuie să recunosc că doar Seea cea profundă și liniștită-n adâncuri ne poate suporta mai mult timp pe toți. Cred că ea ne poate permite și favoriza să creem ceva frumos în sânul ei. Eu îi stau la dispoziție cu toate mineralele mele.

-Iar eu o pot ajuta să creeze și alte materiale noi, izbucni năvalnică Plasmina-Peea.

-Și noi și noi… vom hrăni energiile care le vor mișca, sări Leea.

-Va trebui să găsim o modalitate ca noile „ceva” să se poată mișca și singure, ca să nu depindă mereu numai de noi, cugetă Geea.

-Ca noi, ca noi…

-Și ca voi Leea, dar ele trebuie să se joace și cu Seea și Geea.

-De ce nu și cu mine-noi.?

-Cu tine Peea este mai greu, dar vom mai vedea. Tu-voi de abia te-vă suporți-tați pe tine-voi; Ce să mai spun de cineva străin…Tu însă vei putea contribui din plin la realizarea lui „ceva”; un ceva altfel decât noi. Fără tine nu putem face ceva reușit. Vei fi foarte importantă, îi mângâie Geea orgoliul.

-E bine și așa, dar vom mai vedea, nu-i așa? Vor avea mereu nevoie de mine-noi.

-Desigur, desigur. Să mergem să vorbim cu energiile și să stabilim ce putem face.

-Cu o singură condiție.

-Tot morăcănos Peea. Ce condiție?

-Orice vom crea, mai devreme sau mai târziu, în final, să se întoarcă tot la noi. Legea nu-mi permite să pierd, ci doar să mă transform.

-Am înțeles. De acord. Vom fi atenți în acest sens.

-Deci Leea este de acord. Tu ce zici Seea?

-Este corect din punctul meu-nostru de vedere. Să vedem părerea energiilor. Probabil și ele vor dori ce vrea și Peea și nu știu dacă putem să le promitem asta.

-Eu le cunosc mai bine ca voi, interveni Peea. Nu cred că-și vor face prea multe probleme. Lor le place mult mai mult ca altora să se transforme dintr-o formă în alta; chiar cred că vor fi entuziasmate de proiectul nostru.

-Atunci ce mai așteptăm; să mergem să găsim –creem acel „ceva”…

Mii și mii de mii de ani au trecut. Noile jucării erau frumoase și tot mai diversificate. Le-au creat inițial în Seea, apoi pe Geea și în Leea; Peea s-a resemnat, neavând noroc.

Cele mai încântate de Joc erau Geea, Leea și Seea. Fiecare dintre ele a primit o cantitate egală, limitată, de energii, câte „suficient” de fiecare, Peea rămânând arbitru.

Mii de mii de mii de geeni, leeni și seeni individuali au început cu încrâncenare Jocul, dar, treptat, și-au dat seama că este mai bine să se grupeze și să facă alianțe, pentru că finalul jocului era îndepărtat și presupunea doar un singur câștigător; individual sau colectiv? Nu știau.

Apăruse lumea vegetală și animală și tot ce mișuna era animat de energiile controlate de Geea, Seea și Leea. Fiecare dorea să câștige cât mai mult. Leea dorea oxigen și cât mai multe alte gaze, Seea alerga să-și recupereze apa investită în aer și pământ, pentru a le distruge sau ocupa spațiul vital, iar Geea culegea materilalele de bază ale structurii lor.

Limitele impuse de energii Jocului nu le permitea decât distrugeri limitate, iar însăși logica Jocului presupunea evoluția și extinderea numeric a „pieselor”, indiferent de forma și structura lor și creșterea complexității lui.

Toți așteptau însă clipa , când, la un moment dat, necunoscut, prezis de Energia-Mamă, Jocul urma să se transforme în „Marele Joc”.

Până atunci era valabil unul din principiile jocului, cel al acțiunii și reacțiunii, care presupunea o acțiune directă asupra „pieselor” și așteptarea reacției acestora. Nu era prevăzută inițiativa „pieselor”, chiar dacă uneori tendințele lor de supraviețuire puteau fi asimilate cu inițiative. Toți le dădeau dreptate energiilor; când ști la ce să te aștepți, cu mici abateri, riști să te plictisești mai repede. Așa au ajuns la concluzia că o inițiativă voluntară a „pieselor” ar crește infinit de mult complexitatea Jocului și l-ar transforma automat în „Marele Joc”.

Energiile au prezis însă un lucru neașteptat, neprevăzut până acum: Marele Joc se va termina cu un singur câștigător -asta știau- sau cu niciunul. De asemenea, ele au precizat noile reguli, potrivit cărora la el vor lua parte, ca „jucător” de sine stătător, și „piesele” noi. Totodată, arbitrul Peea va fi inclus în joc, cu aceleași șanse ca și ceilalți. Toți se vor putea folosi de toți, nelimitat.

Suna complex și atractiv, deosebit de atractiv.

Au fost atenționați încă o dată că o „piesă” controlată și dirijată energetic, asimilează o parte din energie, pe care o poate folosi, la rândul ei, ulterior. Până acum nu au fost cazuri semnificative, dar cu cât gradul de complexitate al „pieselor” va crește, va crește și nivelul de conștientizare și inteligență ale acestora. „Piesele-simple” inițiale vor folosi energiile acumulate împotriva celorlalte „piese”, dar nu este exclus ca odată evoluate să le folosească și împotriva jucătorilor, dacă vor deveni conștienți de existența lor și de Joc, de Marele Joc. Nu-i exclus ca ele să încerce apoi să-i domine, sau chiar să-i elimine din joc, rând pe rând.

Marele Joc devenea o incredibilă provocare, deosebit de interesantă și de atractivă în perspectivă pentru jucătorii inițiali; timpul nu conta prea mult întrucât ei erau aproape nemuritori. Nu li se piutea întâmpla nimic rău. Se distrau doar pe căile Eternității.

Nu se gândeau așa departe.Mai era mult până atunci. Acum îi interesau doar rezultatele intermediare; finalul mai putea aștepta.

Sub coordonarea energiilor, au trecut la crearea premizelor necesare începerii, cât mai curând, a Marelui Joc, cu „piese”dotate cu inițiativă.

Perfecționau cât mai mult „piesele”, dar și-au dat seama, după îndelungi eforturi, că nu este chiar ce doreau ; oricum, nu suficient.

Unul-una-unii-unele dintre ei , nu se mai știe care, a venit cu soluția slvatoare; oare?

Ca urmare, o nouă „piesă”, un om, ca o complexă și dinamică formă de Organizare Moleculară, a intrat în joc, în Marele Joc, al Existenței… sau Inexistenței.

Era o piesă mică și nesemnificativă, dar a învățat repede legile Jocului. Chiar îi plăceau. Se distrau cu el după bunul lor plac, la început, când totul li se părea o glumă și un joc al lor. Timpul a trecut… Mai târziu și-au dat seama de pericol, dar l-au acceptat ca pe o provocare majoră. Au crezut și speră și acum că nu au greșit… Oare?…?….

Gheorghe Rogoz