Norocul

Era incredibil.Oriunde se ducea, orice făcea, Norocul îi surâdea. Nu fusese mereu așa. Până pe la 35 de ani avusese parte și de multe ghinioane. Acum, de peste un an, intrase în zodia lui norocoasă, spre mirarea, stupoarea și invidia tuturor.

-Se ține Norocul scai de el, scrâșneau cei ce pierdeau, când el tot câștiga; nu numai la jocurile de noroc.

Nici nu-și dădeau seama câtă dreptate aveau.

Norocul, nestatornic cum îi este firea, obosise să mai zburde din om în om, așa, la întâmplare și nu din interese meschine, cum îl acuzau unii, din neștiință, sau rea-voință.

Plictisit și indolent, fără a-l căuta în mod expres, „căzuse” pe capul relativ tânărului TV (fără legătură cu tele-vizuina, sau -viziunea, cum se zice). Acesta nu era cu mult mai nesăbuit decât ceilalți oameni de vârste apropiate. Doar că avea o doză de agresivitate-tupeu-nerușinare mult mai crescută. Asta i-a plăcut cel mai mult Norocului la el, la început.

-E păcat să cazi pe capul unuia leneș, sau indolent, i-a spus odată, când stăteau la bârfă, sora lui vitregă Bafta. Nu are sens să stai și să pierzi timpul cu el, să aștepte să-i vină „mură-n gură” din când în când, fără ca el să facă nimic, bazându-se numai pe tine, Norocul Chior; scuze, Orb. Tu, la norocul tău, poți găsi unul mai dinamic, cu inițiativă, care să vrea să-și încerce norocul permanent…

Multe a mai comentat ea și nu toate favorabile lui, așa că nu s-a prea luat după trăncănelile ei; chiar dezinteresate cum afirma ea.

Norocos, și Norocul nostru a avut noroc; a picat tocmai unde trebuia; pentru ei. Păcat că în acele momente era așa de blazat și fără chef; altfel cine știe unde ajungea până acum TV.

Oricum și așa nu se plângea. Nu trecea zi fără ca TV să nu câștige ceva, sau câte ceva. Nu numai bani, dar și renume bun și prost, relații sub- și sus-puse, funcții onorifice, sau mai puțin așa, aprecieri unanime și dezaprecieri interesate la fel, laude bine- și ne-meritate, recompense substanțiale legale de masă și sub-legale pe sub masă, distincții diverse de pus, sau tras în piept, premii cuvenite, sau ne-, dar toate substanțiale, onoruri onorante și dez-, adorații feminine și masculine care-i gâdilau plăcut orgoliul și nu numai, subvenții neangajante, dar cu „codițe” profitabile, sponsorizări reproductive, cadouri inutile, sau obligante, comisioane confidențiale de- și față de Stat și multe altele gândite întâmplător, sau întâmplate pe negândite.

-Dac-ar ține Norocul cu mine și astăzi, se ruga TV în fiecare dimineață, sau zi, când se trezea, treaz, sau mahmur. Încă puțin și om mă fac, cugeta el cu aviditate, după ce obținuse atâtea.

Își făcea griji degeaba. Norocului nici nu-i trecea prin cap, sau ce avea el în loc, să-l părăsească. Rar dăduse de persoane, că oameni îi venea chiar și lui puțin mai greu să le spună, de o asemenea predispoziție pentru orice lipsă de scrupule.

-Tu să tot mai vrei, că eu te ajut , îi șopti el lui TV, fără a ști dacă poate fi auzit.

Îl auzise, sau nu, dar oricum el îl, adică își forța Norocul mereu.

-Cât l-o mai ține? mârâiau tot mai mult, la adresa lui TV; sau a Norocului, că suna la fel.

-Norocul, sau „Ăi” de sus? rânjeau alții.

-Și și. Cum de dă Norocul numai peste ei? se mirau, ca proștii, unii.

El îi auzea, dar nu le putea răspunde. Altfel le-ar fi spus:

-Muriți voi înainte să dau eu peste voi.

Și cam asta se întâmpla, că el avea gura aurită, cum se spune în popor.

Treptat, că era prea de tot, oamenii s-au exasperat că stă numai cu TV și au început să-l roage, să-l implore, să țipe și să plângă, să vină și pe la ei. Degeaba. Norocul era orb și surd; pentru ei, desigur. În schimb, lui TV îi făcea toate poftele, foarte curios cât îl va ține și când se va opri.

-Și dacă nu se mai oprește? îl fulgeră un ceva, ca gândul. Imposibil, totul are o limită, își răspunse tot el, pentru a se liniști puțin.

De ce să se liniștească? Pentru că începuse să fie neliniștit. Puțin, dar suficient ca fiori mici de teamă să-l străbată din când în când. Era el Noroc, dar…

Își cunoștea patima. Fusese avertizat încă de mic, pe când se certa cu fratele său geamăn, spre satisfacția Baftei, care râdea de ei, cu firea ei imprevizibilă, ilogică și nestatornică.

-Asta e, spunea ea. Dacă era, era și dacă nu, nu; ei nu-i păsa.

Da, dar ei nu erau ca ea. Ei doi erau Norocul, sau Noroacele: „Cel Chior” și respectiv „Cel făcut de om cu mâna lui”.

Rareori au fost cei doi frați de acord în vre-o problemă. Din 10 cazuri, în 9 el era cel favorizat. Auzise de probabilitatea ½ ,dar credea că este o glumă a Sorții.

-Vezi? Și viața îmi dă dreptate. Tu ești un Noroc neadaptat. Exiști doar ca să fie și ideea de echilibru și dreptate. Altfel te-i disipa în neant, ca și speranțele oamenilor, că doar de aceea li se spune așa; ca să existe doar, nu și să se înfăptuiască. Mâna omului este fpăcută să apuce, ca să ia, nu și să dea.

-Iar tu ești un Noroc iluzoriu, trecător. Doar un inconștient ca tine îi găsește din instinct aproape numai pe cei răi.

-Răi dar benefici. Nu ca tine, rar și sărman.

-Dar periculoși, nu se lăsase frate-su.

-Asta este. Cât mai sus…

-Ești orb și nu ști să faci distincție între cei buni, merituoși și cei răi.

-Am deci o justificare, pe când tu…

-Eu doar ajut. Tu însă și distrugi pe calea ta.

-Nu eu, ci ei, să fie clar. Nu eu le ghidez pașii. Eu doar îi însoțesc.

-Iar Jalea strigă-n urma voastră.

-Ce-ți faci tu probleme pentru ea. Nici măcar nu-i rudă cu noi. Știu că îți cam face ochi dulci pe unde umblii tu, dar niciodată voi doi nu o să faceți casă bună. Așa ești blestemat; să o alungi din casa-n care intri tu. Ce să-ți fac dacă ea umblă mai mult după mine.

-Nu te suportă, dacă vrei să ști mai bine. Profită doar de tine, iar tu îi faci jocul.

-Da, dar orgoliul meu este satisfăcut dacă o știu prin preajmă. Tu o cauți pe unde umbli, dar eu doar o aștept și ea vine singură la mine.

-Poți să o păstrezi, deși aș dori să o știu mai fericită. Mai ales când o văd cât de bine se înțelege cu Speranța. Nici dacă ar fi surori nu ar fi atât de des împreună. Și apropo, de Speranța, ai văzut cât de mult ține la tine, așa arogant cum ești. De ce o neglijezi?

-Nu mai am nevoie de ea acum. Omul meu nu mai speră; el vrea și face. Dorința lui e faptă. Bine, bine… și cu sprijinul meu.

-Ea-i poate oferi speranța în altceva bun, frumos…

-Nu vrea și nu are nevoie. Dorințele lui au depășit de mult nivelul Speranței și au devenit Țeluri, iar astea se ating, nu rămân pierdute în cețurile vrerii.

-Ai grijă. Te vei pierde și tu odată cu el. Te vei distruge prin tine însuți…

Îi revenea obsedant în minte prorocirea fratelui.

-De ce să-mi fie teamă, gândi el. Încă îl controlez și acționez conștient, fără patimă devastatoare. Ce dacă el este așa maleabil? Crede că el este eu. Iar fiorii ăștia ai lui, spre Deplin îi pot stinge ușor dacă vreau. Oricum, sunt mai mult decât curios să văd și ce limite are și am. Nu voi fi nici subjugat și nici anihilat prin mine însumi, cum mi-a cobit el.

TV continua, iar Norocul îi surâdea; ba chiar râdea în hohote. Era obsedat de Norocul lui incredibil. El era de fapt Norocul. Simțea și era tot mai convins de asta. Din păcate și invers era la fel. Până într-o seară când…

Norocul se auzi strigând:

-Nuuu…! Nu încă! Vreau …Speranța…! Nuuu…!

O flacără îi întunecă mințile în care răsuna bubuitul vorbelor Ursitelor: Tu însuți…Tu însuți…

Se simțise TV. Era totuna cu viața acestuia. Forțase totul și câștigase. Nu chiar totul. Uimit vedea că mai era ceva, de valoare, demn de a fi riscat: viața. Viața lui, sau a lui TV? Nu mai conta. Amândoi erau deciși să o facă.

Au găsit varianta optimă. Dacă reușeau, TV își distrugea și cel mai periculos contracandidat la onorurile supreme. Totodată, intra și în posesia întregii averi a „Celuilalt” și a superbei sale soții. Deși nu la fel de norocos ca el, dar cu mult mai puține scrupule, prin forță, abuzuri, șantaj și tot felul de ilegalități, „Celălalt” ajunsese aproape nr.1 în societatea lor obedientă.

Sigur pe el, acceptase miza: totul, sau nimic.

Două revolvere clasice, cu butoiaș, au fost încărcate fiecare cu câte un singur cartuș, sub stricta supraveghere a arbitrilor imparțiali, dar deciși să se respecte regula jocului: Ruleta Rusească.

Și l-au pus la tâmplă și au tras simultan. Două rateuri.

Arbitrii au învârtit din nou cele două încărcătoare și le-au înmânat pistoalele. Un nou dublu rateu.

-O lungim prea mult, a spus TV, sigur pe Norocul lui, spre uimirea și încântarea celor prezenți. Nu mai reâncărcăm. Tragem foc cu foc până moare primul.

Toți au fost de acord.

O flacără și o bubuitură… Un ecou… ca o a doua împușcătură… Ba nu; chiar o a doua.

Oamenii s-au bucurat de Norocul care a dat peste ei: doi dintr-o lovitură.

Nu puțini au fost cei care l-au rebilitat pe TV. Fără el, „Celălalt” nu ar fi fost înlăturat niciodată. Alți nu au fos de aceași părere. Opinii.

Este o poveste pe care am auzit-o din bătrâni, după multe insistențe. Evitau să vorbească despre ea, de teamă să nu se supere Norocul pe ei. Oricum nu l-au prea întâlnit. Bunicii lor le-au spus-o, precizând că este despre ceva care s-a, sau se va întâmpla. Nu știau precis.

George Rogoz ***