Apa udă i.a

-pentr-un ”isprăvit”-

-Adu și o rudă, Că e apa udă! striga un ”adult”, că era mai cult, ”cultivat” pe stradă, școala să n-o vadă, învățat, la țoi, singur, sau în doi, ce fugea în grabă, departe de treabă, și-apoi, obosit, sta la odihnit, lângă un pahar, aruncând un zar, chinuind silabe, în cuvinte slabe, cu mintea vâlvoi, și inima sloi, pomenind de mumă, doar în vis, ca glumă, cu zâmbet bovin, sigur, de mult chin, cu idei confuze, în ”creștet” de buze, vorbind înjurând, ”palid”, cert, în gând, omul bun la toate, printre alte ”zloate”, un ins ”isprăvit”, greu și de privit, unul pentru care, lumea-i o ”scursoare”, plină doar de el și alții la fel.

”Vai, ce am făcut!…” Gândul m-a durut, că m-am luat de ei, prea, mult prea-mișei, ce ”gustă” amarul, doar bând cu paharul, rătăciți de ”casă”, dar în cap de masă, la ”mâncări” alese, fără să le pese, cu guri ”lungi”, avide, plescăind în blide, cu un gen de bot, care râmă tot, cu ochi bulbucați, în jur ”aruncați”, injectați cu ură, ca tot cel ce fură, cu o teamă-ascunsă, în suflet pătrunsă, c-are doar o viață, la capăt de ață, și că n-are-alți ”ani”, ca să facă bani, mai mulți ca oricine, ce, cu el, se ”pune”, dar are și-un ”oft”, ce-i mai mult un moft, c-ale lui păcate, cert, nenumărate, nu pot fi ”spălate”, în Ape curate, fiindcă nu ”Le” place, asta e, și ”pace”, căci Ele, oriunde, tâmpite, sunt ude…