Balada democrației

În țara lui Vaidenoi, nu c-am fii, cu toții, boi, Palatul Poporului, simbolul onorului, se întinde mândru, majestos și sumbru, cu-o democrație fluturată ție, în cuvinte multe, culte și inculte, ce-au făcut totuna, cu-adevăr minciuna, de-ți faci cruce-n grabă, când te-apuci de treabă, cu mintea în fundă, și burta flămândă, cu idei, din creier, stoarse-n cânt de greier, căci, mai mult, nu poți ca să dai în hoți, c-ai vorbele-n gură, arse de cenzură, dar, cu drept, mereu, să slăvești la greu, să-ți întinzi răbdarea, cât să treci și marea, cu poveri în spate, prinse-n legi picante, și, cu gâtu-n laț, să gemi cu nesaț, căci asta-i ce vor, cei ce dau în dor, dor de libertate, și sfânta dreptate, și democrație, ca ființă vie, în țara, de neam vaidenoi, ziceam, căci, român, pe bune, nu-mi vine a spune…