Bălți

-cugete ”reținute”-

Bălți lucioase, însăilate, Petice de Cer pe sol, Se rugau, de îndurare, La o sferă-foc, un Sol. Razele-i nemilostive, Doar cu foc și pară pline, Străpungeau plăpânde unde, De iubire, cert străine. În reflexii de durere, Bălțile gemeau tăcut. Își vedeau și viitorul, Cu prezentul, la ”trecut”. Fără vlagă-n vânturi calde, Aburii urcau fuior; Dansul lor, ”în pași de moarte”, Sugerau doar frântul zbor. Îi vedeam, în libertate, Părăsind locul iubit, Căci, în bălțile secate, N-aveau timp pentru ”trăit”. Am rămas, cu ochii-n ”ceață”, Cu nămolul sub priviri, Și, orbit de-un strop de vrajă, Cugetam, trist, la meniri. Soarta norului, prin baltă, Ciclul și-a-ncheiat, tăcut. Doar puțini vapori, în viață Și-n lumină-au renăscut.

Cam așa, se pierd și fapte, Bune, când au fost făcute, Scufundate în mocirla Cugetelor ”reținute”.