George RogozPoezie și proză

În țara lui „Vaidenoi”

Biet măgar i.a

-copil din ”floare”-

Un măgar, ca orișicare, Cum, prea mulți, sunt pe la noi, Amărât, pe drumul mare, Tropăia, cu ochii goi. Părea gânditor și, fruntea Îngustată de urechi, Amintea chiar de primate, Sau de alți strămoși mai vechi. O-ntrebare-i chinuise Mintea zbuciumată-acum. O mârțoagă-l acuzase, C-a ajuns, iar tată ”bun”. Ea era o ”poamă”, bunăăă, Coaptă, friptă, cum doriți, Ce ”sucise” gâturi multe, Cu-n surâs suav: ”Serviți!…” La-nceput chiar se mirase: -Eu să fiu? Chiar sunt nebuni? Eu am ”prins”-o doar o dată?… Și-asta-a fost acum trei luni. Dar apoi, cu ”socoteala”, Iar ”făcută”, scurt, de ea, S-a putut, doi trei, deci șase, Și cu trei, nouă să dea. Explicația e simplă: El a stat, cu ea, luni, trei Ea, cu el, iar trei, se pare, Și-mpreună, trei… de vrei.

El era un biet măgar, Nu de multe-n stare; De era uman, mai da; Și, s-a ”ars”, cu-o ”floare”.