Boby și aparențele

”vinovații de cinste”

Boby-i explica lui Jimmy, Ce-i acela om-normal, Ca să nu-l mai pună, prostul, Ca stăpân, pe-un piedestal.

-Colți nu au, doar guri turbate, Demne de alt nobil scop. Nu prea mușcă, ci doar latră, Mai ales, când scot un dop dop. Blana și-o feresc de soare Și aratăă… vai de ea. Păr, mai mult au pe picioare, Dar și-l smulge, cine vrea. Pruncii au chiar patru labe, Dar îi chinuiesc, de mici, Doar în două, sluj să facă, Și cu două, numai ”plici!”. De fugit, nu fug când fură, Și tot cară, cară-n mâini, Nesătui, căci nu le-ajunge, Cum să spun, nici două pâini. Nu-nțeleg, de ce vor case, Și nu cuști, la fel ca noi, Și dulapuri pline-pline, Deși mor, singuri și goi. Sărăntocii nu-s în stare, S-aibă un culcuș pe sol, Cum au cei goniți din parcuri, Și-n canale zboară-n stol. Tinichele au pe roate; Zdrăngănesc de câmpii-ți iei. Nu știu cum de stau pe ele; Au, pe fund, șorici, nu piei. Umblă ziulica toată, De nebuni, aș spune eu, Când nu sunt ”legați” de slujbă, ”Piciorul” lui Dumnezeu. De consoarte nu le pasă; Ca și noi, doar la nevoi. Dar, de-i una mai ”focoasă”, Stai să vezi, atunci, ”convoi”. N-au bun-simț, de libertate, Și și-o iau, atunci când vor, Ca să urle la palate, Chiar de nu-i Luna-n pridvor. Sadici sunt, cum nu se poate, Dar se bat cu pumnu-n piept, Că-s ”umani”, de rasă pură, ”Trași” din Dumnezeu, chiar drept. Pe ai noștri-i țin în lațuri, Lese, lanțuri, cuști de soi, Degradându-ne râs rasa: -Voi? Chiar lupi? Probabil boi.

N-au ”jigodii”-oficiale, Cum ar fi, de ”fapt”, normal, Ci doar ”vinovați de cinste”, Judecați: ”Corecți!”… formal. Foame mi-e, și-acum, la gură, Lasă-mă, ca frâu, să-mi pun. Aparențele înșală: Noi avem stăpânul bun.