Bou cultivat fără i.a

-M-am oprit să pasc oleacă, Ca o vită ce eram; Nu-mi dădeam seama de care: Când vorbeam, parcă mugeam. Eram bou, ce fără ”stare”, Trăgea, ferm, la car de neam. Mi-am ”tocit” privirea-n fiare, Tot privind, la Cer, pe geam. Am mâncat, cu cocoloașe, Ce, pe gât, mi s-a băgat, Și-am fost ”mângâiat” cu vorbe, De la șoapte, la strigat. Am cărat orice, grămadă, Și în Hăis, și-n Cea, și-n Sus, Unde, dragi ”șefuți”, sub pază, Fericirea mi-au tot pus. Bunuri nu am strâns, și coada Nu s-a potrivit, mulți ani, La covrigii-minciunele, ”Unși”, s-alunece, cu bani. Bou, cu diplome-n arhive, Deci, legal, bou cultivat, Am desțelenit și-asfaltul, Pentru ”Sus-ul” adecvat. Mintea n-a prea fost pe-acasă, Capul, doar când m-am născut, Însă am trăit în pacea Saturată de tăcut. Coarne am ca să mă apăr; Iau și muștele din zbor. Unii zic c-am ”moșii” zimbri; Doruri am, și chiar mă dor. Nu am vrut, în altă parte, Să mă mut, e țara-n joc. Din păcate, prea umflată Cu ”Vom!… vom!” tot face ”Poc!” -Știți, o luăm… de la… alt capăt!… -”Poc!” va face în curând. -Ne-am înscris la fericire… -Da-i, al dracului, lung, rând. Am avut un șef cu ”stare”, Ce m-a vrut în ”umbra” lui, Om de Stat, gen: ”Ia-aminte: Unde stă, acolo-l pui!” Cam așa-mi ”mugeau” în minte, Vorbele lui… Nu-știu-cui. N-am putut, prin ironie, Sare, pe rană, să pui.