Canarul

-dincoace de gratii-

”Oare cum o fi afară?” Se-ntreba, trist, un canar; Gratiile, aurite, Reflectau o rază doar. Când să cânte, brusc, privirea I-se-opri pe-un geam închis. ”Dincolo”, un pom, aievea, Chiar părea, în gratii, ”prins”. Lumea lui, în colivie, Auzise că-i un ”dar”. Cei din jur, după zăbrele, Sufereau, zâmbind arar. El era născut acolo, Protejat de ”fire” lungi. Deplângea viața de-afară, Ce-o vedea, în negre dungi. Ar fi vrut să-i ia în casă, Să le cânte-un lied frumos, Și-n durerea lor, eternă, Să îi mângâie duios. Din păcate, ușa mică. Unii-o închideau mereu. Nu voiau, să intre alții, La Canarul Dumnezeu.