”Cruda” Toamnă

Zilele își pierd ”nisipul”, căci, clepsidra nu-i potir. Norii udă, storși, pământul, scrijelit ca un martir. Frunze zdrențuite-ncearcă zbor de Icar, crunt curmat. Una vrea să se întoarcă, și-o ajut-un vânt turbat. Toamna și-a intrat în ”pâine”, și-o împarte cum vrea ea. Floarea nu mai are-un ”mâine”, oricât speră, și-oricât vrea. Undeva, printre vedenii, trece-o umbră șchiopătând. În genunchi, pe câmp, cocenii, cad, în ruga fără gând. Zările, scurtate-n pâclă, se apropie-a ”sfârșit”. Pier albinele din faguri, pe un drum ales greșit. Cu privirile pierdute, fără-un țel, și fără rost, clar, cu șansele scăzute, o potaie latră-a ”post”. Toamna asta nu-i decentă; goală, stă, la mulți, ”în gât”. Nimenea n-o ia în brațe; ”crudă” o percep, și-atât…