”Crocodeștenii” noștrii

Norii se răsfață; Fac numai ce vor. Plumburii la față, Ies și din decor. Lasă-n urmă pace Și pete de cer. Pe pământ se zbate, Viața-n cruci de fier. Nu sunt pe morminte; Prinse sunt în geam. Nu sunt nici prea sfinte; Puse sunt de ”neam”. Om cu om, ca lupii, Se poartă în tot. Dragi le sunt și stupii, Când se ling pe bot. Blănurile-țoale Le-asortează des, La cizme de ”piele” Și-interese-fes. Varsă, ”crocodește”, Și lacrimi fierbinți. Îmbrăcați de gală, Iau totul în dinți. Cruci își fac, pe față, Și scuipă și-n sân. Deocheați de faptă, Au sufletul ”spân”.