Cum (de) se poate- i.a

-fabulă fără morală-

Plictisit de-atâta Stat, Un Măgar, la cap de sat, A luat problema-n mână, Și s-a îndreptat spre Stână. Dulăii îl tot lătrau, Cățelandrii-l alergau, Mai mulți Boi îl tot ”mugeau”, Vacile îl adulau, Chiar dacă nu-nțelegeau De ce, și Vițelul lor, Lătra, cu Pisica-n cor,

Căci, mă jur, așa zicea Gaița, când treiera, Si-adevăr e, nu poveste, C-a mai fost, și că mai este.

Deci, al nostru urechiat, În cruntat și în cordat, Se apropia d-un ”țel”, Să ”o facă” într-un fel. Să nu credeți, fără-a ști, Că dorea numai prostii, C-am uitat să spun, cu vină, Că avea și o Vecină, ”Luată”, ”dusă”, cum vreți voi, La Stâna din Codrii goi, ”Curățați” de Mari Strigoi, Dar cu Cioturi, mici de soi.

Prăfuit și îmbâcsit, Lăudat, în mult hulit, L-a primit iubita-n prag, ”Pupăind-ul” cu mult drag. Și-n cuvinte ”meștugite”, Și idei cam ”amăgite”, L-a ”plimbat” de colo, colo, Sugerând că ea nu-i solo, Și că-n spate, pe din dos, Mai ar fi ceva ”de ros”, Gen Mândruțe ”mute”, multe, Prea gătite să-l ”asculte”, Căci, azi, Baciu-i obosit, De atâta plictisit, Și că doarme-ndurerat, Că Berbecii i-au ”mânat”, Fala lui, de Oi țurcane, Pe la Porcii din rădvane.

Și așa, din pas în pas, Dus nițel, mai mult de nas, Bot în bot, ar spune unii, Coadă-n coadă, zic nebunii, S-a-nfruptat Măgaru-n toate… Iar o-ncurc?. Vai, cum se poate?

Nu-i dreptate? N-ai habar Cam cât poate-un Șef- Măgar? C-am uitat, din nou, să spui, Că, chiar dacă minte nu-i, Șade bine, „SUS, chiar șui, ”Dobitocul”, de îl pui.

A! Morală cereți voi… Stați să-ntreb vecinii Boi!…