Cu viața-n ”dinți”

-cum mă vedeți-

Tot rostesc cuvinte ”mari”: ”Cel mai cel” și ”mai…” Dar, când viața-mi dă în cap, Scot un sincer ”Vai!…” Cam ”atins”, mă iau de ea: -Ce-ai cu mine azi? C-am greșit, ieri, m-ai lovit, Dar, din nou mă ”arzi”? Parcă-aș fi unicul rob Ce scurmă în sus, Cu un sens nepriceput, De cel ce nu-i ”dus”. Nu mă plâng, că n-am găsit, În tine, un loc Mai ”călduț”, pe undeva, Mai pe lângă ”foc”. Am văzut ”pomeni”, cum ”sar” Prin furtul-formal, Dar n-am vrut ca să mă-nec, Ca prostul, la mal. E ciudat că tu, mai mult, N-ai ”băgat” în toți, Și mă mir că, pentru răi, Doar atâta poți.

Curajos, am îndrăznit, ”Reproșuri” să-i ”dau”, Peste ochi, și peste bot, Știind cum s-o ”iau”. S-a uitat chiorâș, normal, Și-a făcut, scurt: ”Bau!”… M-a lăsat, ”cum mă vedeți”: Frumos… pe ghimpi stau.