”De la beat vin cârciumă”

-spre o casă ”plină”-

Pe ”multiplele” cărări, ”Bătute” spre crâșmă, Mișuna, pe jos, ceva… Parcă dintr-o turmă. Calm, în patru labe sta, Chiar de-avea doar două. Și, din gură, tot ”dădea”, Doar cu vorba ”nouă”. Pe cea veche-o cunoșteam; Cu bun simț în gură. Dar pe asta n-o știam; Cam de cort, sau șură. De măgari m-am tot lovit; Știam cum ”răsună”. Asta-avea ceva cam șui, Cu iz, cert, de prună. Cu sătenii n-am nimic; Nici cu rromul tare. Semăna însă la chip, Și la ”cuvântare”. Rudă, nu cred că era, Chiar cu toți salcâmii, Dar, pe unul, îl iubea, Mai rău ca nebunii. Se ținea de el cu drag; Sau proptea? Se poate. De primate, cum să spun, Nu era departe. Nu s-a cățărat în el; N-a mai vrut să-l țină, Și, cu grijă, nu știu ce, Căuta prin tină. Luna se hlizea, pe cer; Seceră haină. L-a-nsoțit, până-a ajuns, Într-o casă… ”plină”.