”Dușmaneteni”

Gânduri negre, gânduri albe… Colorate nu prea cred. Vieți furate-nchise-n fapte; Simple vise, ce se pierd.

-Am visat, șerpi, o grămadă, Spune unul, resemnat. -Sunt dușmani, șoptește altul; Pare, sau e speriat. -Am strivit mulți cu piciorul; Guri flămânde m-atacau… În tăcerea prelungită, Amintiri îi ”sfârtecau”.

De dușmani e lumea plină; Nu îi cauți, da-i găsești. Te retragi, sau stai cuminte; Blând, cu ei, iar te trezești. Bine-ar fi ca, doar în vise, Ei să ne-amărească traiul, Căci sunt scurte, iar coșmarul, Poți să-l uiți și, gata ”vaiii!”-ul. Din păcate-n lumea noastră, Ei, adesea-s întrecuți, De alți ”șerpi”, primiți la ”sânuri”, Ca prieteni prefăcuți. Poate vina e comună; Vreau să-i ”judec”… mă abțin. Am ajuns, să-mi fie teamă, De dușmani, mult mai puțin.