În țara lui Nucalanoi i.a

Cu ardoarea românească, Cărând apă-n ciur, la puț, S-a pus, un nebun, să vândă, Adevărul gol-goluț. Fetele nemăritate, Atrase de goliciune, S-au grăbit, de preț, să-ntrebe, Cu precară-nțelepciune. ”Reci” femei, de stat degeaba Nopți la rând, cu soți ”uituci”, Se ”codeau”, chiar gânditoare: ”Bun ar fi… când dorm butuci…” Babele, deja ”trecute” Prin ”trăiri” de fel-de-fel, Se-ntrebau cam câr-cotașe: ”Ce să facem, noi, cu el? Țațe, ”încălzite”-n palme, ”Cu, sau fără de cuvânt”, Și în sensul de tăcere, Și de-a spune vorbe-n vânt, Căutau în el, golașul, Și ceva-ceva mai sfânt. Se gândeau, cum poate crește Din mic prunc, un ”te-miri-ce”, Care suge, din trăire, Întrebările: ”De ce?!…” Mulți din ”omenirea simplă”, Asta-n sensul de bărbați, Se-ndoiau, de ”goliciune”, Fiind, de trai, în fond, curbați. Cei puțini, cu mintea-n dodii, Obsedați de ”ne-moral”, Învârteau, în certitudini, Îndoiala: ”E real?” Cel cu ”mintea odihnită”, Pre gătită pentru start, Le explică, ”populește”: -De-i real, capu-i e spart. Și apoi, cu mâna-n tâmpla Cam albită, doar de ani, Rostește o cuget-tare: -Ca valoare-i de doi bani. Deci, e-un ”ăla” fără șanse, Ce foloase nu aduce, Și, de-l lași să te con ducă, În necazuri, cert, te duce. Vânzătorul îi ascultă Și-i întreabă-ngândurat: -Ce să fac cu ăsta-atuncea? Ce păcat că-i pur, curat. Să-l dau gratis, nu-mi convine; Minți am cheltuit cu el. Să îl țin, mă-nebunește; Vrea să fiu, cu el, la fel. Ascultați umani ”de față”, Căci, la spirit, nu mă bag, De nu-l vreți, eu ”o las baltă”, Plec și ”linia o trag”! Să-l ”îmbrac” nu îmi convine; N-am minciuni de nasul lui. … Să-l vopsesc ”partinic”? … Merge!… -Poți să-l pui, cu pofta-n cui!