O penultimă dorință

Nu vreau mormânt cu ”fiare”! O piatră e de-ajuns; Simbolizează Terra. Oprește-te din plâns! De vei dori, o cruce, Din ramuri poți să faci! De-s verzi, sau sunt uscate, Le pune-așa, și taci! Nu le lega cu sârmă! Știi, fierul îl urăsc. Să-ți dea o coajă lungă, Lăstarii ce trăiesc! Nu vreau nici flori ucise, De tine, sau de alții! Plantează numai bulbii, Ce se-nmulțesc ca frații! Din iarbă, fă-mi căciulă, Și haină, din pământ! Și scrie; ”Aici zace Un simplu om, nu-n sfânt!” De trece unul, altul În loc să nu se-oprească, Și lasă buruiana, În voie să domnească! La fel, ea, ca și omul, Sufocă ce-i frumos, Da-și apără urmașii, Cu țepi, nu-n ”stil câinos”.