Păsări călătoare

-depărtarea-

Depărtarea ”stinge” zborul Unor ”păsări călătoare”. Ce rămâne-n urmă-i dorul, Unor mame iubitoare. Norii lumilor trecute, Vineți, plumburi, și reci, Lacrimile-și scurg, pe viața, Rătăcită pe poteci. Ploaia cade printre chipuri Impregnate de dureri, Ce zâmbesc numai în vise, Cu gândul la primăveri. Vocile răsună ”strâmbe”, În cuvintele de dor, Când, în ”focurile” vieții, Tremură ”stăpânii” lor. ”Reci”, mai au, cu jenă, unii, Dreptul sacru de-a ”simți”, Și, cu-o marjă de eroare, Poate și cel de-a iubi. În zadar ”ridică”- n suflet Rugi aprinse către Cer; ”Depărtarea” tot disipă… Păsări călătoare pier.