Paloarea Vieții

-simbolul-

Din zborul ei, o pasăre cernită, Un Cocostârc, ca Cerul, cenușiu, S-a coborât, în salcia plecată, Cu trupul ”ars” de vreme, încă viu. O pată de culoare-a-mpodobit-o Pentru o Clipă-n viața de tumult; Părea lumina oarbă, din tunelul, Unui trecut, cam prăbușit, de mult. Nu scânteia, nu strălucea pe creanga Ce se-ntindea, uscată, peste lac, Da-n nemișcarea ei dumnezeiască, Era simbolul Vieților ce tac. O formă se-ntrupa, fără cuvinte Care să schimbe-n sensuri, un normal; Era doar ea-n suplețea fericirii, Un fulger cenușiu, oprit pe-un mal. În apă se vedea, ca-ntr-o oglindă, Tablou-n gri deschis, și verde-nchis, Cu-o pasăre, ce încerca să zboare, De pe un val, și-alt val, ușor, ca-n vis. Acolo a găsit-o și apusul, În feeria-”ncinsă” de culori, Când ea-și schimbase, trisă-nfățișarea, Ca viața adumbrită de ”palori”.