Pe lințoliul sărăciei

Pe lințoliul sărăciei, Geme-o pată de Lumină. Lângă ea, o lumânare, Pâlpâie, sau doar suspină. Palidă, ființa suptă, N-are lacrimi, să mai plângă. Simte că, la fel, se stinge, Dup-o agonie lungă. N-are cine s-o mângâie; Fiul e de mult ”stricat”. Sfântul, pe icoană-apare Cu haloul sfârtecat. Trece-o zi… și trec mai multe; -N-ai văzut-o? -Sunt plecat! Pe lințoliul sărăciei, Chiar și mila a secat.