Pelerin pe plaiuri scumpe

-un ”cuvânt”, atât, să duci-

Pelerin pe plaiuri scumpe, M-am ”crucit” și-am ”înlemnit”, Și la mănăstiri sublime, Și când omu-am întâlnit. Pe pereți, icoane ”scumpe”, Nu în sens de bani, ci țel, M-au făcut să ”plec” privirea, Peste-un neam… Cu noi la fel? Răsfirate printre codrii, Și pe văi cu ape pure, Aminteau de suferință Și de vremuri aspre, dure. Lacuri limpezi ca tăcerea Și poieni cu flori de foc, Întregeau tabloul ”Vieții”, Ce-n răstriștii-a stat pe loc. Mici făpturi, cu suflet mare, Unui crez, au ”oferit”, Și credință, și iertare, Chiar cu neamul cucerit. Domnitori pe care plebea I-a slăvit, buni, sau trufași, Au ”sădit”, prin mâini de meșteri, ”Slove” pentru-ai lor urmași. Nu sunt ample-n măreție, Dar sublime-n sensul sfânt, Mici biserici, ce ”îndrumă” Vii, prin morții din pământ. Cimitire-n care piatra, Nu-i de dale, ci de cruci, Scrijelesc în glia rece, Trepte, ca la El, să urci. Morți, prea mulți, nu-s în morminte; Poate, Cel de Sus i-a luat. Viața, ei, cu împlinire, Pentru viitor și-au dat. Cruci micuțe, multe sparte, Nu se plâng, rămân tot cruci; Te așteaptă și pe tine, Un ”cuvânt”, atât, să duci. Nu vor jerbe înflorate, Nici slogane de minciuni; Le ajunge ”pomenirea” Unor sfinți martiri străbuni.