Pentr-un ”pui de om”

Am visat, că am văzut, Umbra-Ți aplecată, Peste-un leagăn de copil, Undeva, odată. Nu era Fiul cel Sfânt, Ci unul din ”plebe”, Și-i zâmbeai, și-l ”îmbrăcai”, În duioase vorbe. Din cuvinte-i făceai scut, Pentru ”rău” și ”noapte”, Și-n Lumină îl hrăneai, Chiar cu Duh în lapte. El era un ”Pui de om”, La-nceput de Cale, Și-i croiai, cu alt cuvânt, Din iubire, ”zale”. Nu Te auzeam, speram, Doar că am dreptate, Și că-al lui ”puiuț de om”, I-oi veghea în noapte.

(Pt. Alex și Maria)