Pseudo-divă versus troian i.a

Iarna s-a-”nmuiat” și, iată plâng troiene-n miez de zi, ca o Divă ”pre-făcută”, din ”ceva”, sau ”ori-ce-ar-fi”. Bălțile-și arată fața, făr-un țel, ci doar ”de-a-fi”, ca și ”Alea”-n indolență, ce se-”ntind”, cu ”cine-o-fi”. Ce contează e ”căldura”, care le tot ”lăbărțesc”; încălzite-n ”pupă-cisme”, ”limbile” le ”învârtesc”. Se topesc, ne-rușinate, întinând totul în jur; seamănă în toate cele, exceptând ”sub-stratul” pur.

Gura lor, cam ”lipicioasă”, cu ”obrazul” vai de el, plescăie, fără de jenă, mojici de orice fel. Cam cu trăsături umane, ”freamătă” din ochi firesc, și se laudă la alta: -Vezi? Ca Divă ”clipocesc”!

”Supt” de glie, și de Soare,

s-a cam ”mocirlit” troianul, ca și ”Diva”-n reflect-oare, și-n ”gloata” ce-aduce banul.