Seara de Crăciun

Fumul din coșuri cade pe casă; Tinde spre ceruri; gerul nu-l lasă. E ca și omul, legat de pământ; Speră la stele, până-n mormânt. Vântul nu bate; parcă s-ar teme. Aerul arde plămânul ce geme. Pata de nor, stingheră-i pe sus. Brațul de lemne-i micuț, și s-a dus. Frigul nu iartă frântura de viață. Zâmbește-a chin, și râde-a paiață.

E noaptea în care, Crăciunu-i la poartă. ”Vine o stea”, ce-a vrut altă soartă. Ieslea-i sărmană; simbol de nevoi. Flacăra vie-i pornită spre noi. Lumina-i e caldă, și blândă, și pură. Moartea nu-i moarte; ideea ne ”fură”. Mintea-i ticsită de ”vreau”, nu de sfinți. Credința se-aprinde, mai mult în părinți. Copiii se-agită, sub brazi, rugători. ”Simt” lumea îngustă; de azi până-n zori. Cadouri dorite, cerute, rar vin. Se bucură însă, cu chipul senin. Cu ochi sclipitori, primesc și puțin. Crăciunul e astăzi, și-n viață îl țin.