Spectatori la viața lor

Cu o grijă personală, Învățată pe de rost, Cald zâmbesc, când pun cucută, În blid, la poporul ”prost”. Nu că e lipsit de minte, Ci credul, de-ajunge tâmp, Ce accept-un bob de linte, Pentru că-a săpat un câmp. Restu-l iau, cum se cuvine, Cei ce-n vorbe au învins, Și, că numai pentru sine El muncește, l-au convins. Mulțumiți, că nu au grija, Că devin mult prea obezi, Își ”scurg” viața-n ”boala dulce”, Căci, prostia, n-o tratezi. Lângă ei, și eu, netotul, Mă înfrunt din amăgiri. Chiar de mârâi, mai ”pun botul”, La speranțe-n prelungiri: -Gata! Le ajunge! Alții!… Tot ei vin; e ”jocul” lor. Au , ca ”noi”, mintea ca câlții: Binele, la toți, îl vor. Piesa-n acte multe-i ”bună”, Pentru cei ce o scriu, cum vor. Vine-n turmă și mulțimea… Spectatori… la viața lor.