Styxul revărsat

-voia apelor-

Cerul și-a uitat menirea; Iadul a dezlănțuit. Omul vede-Apocalipsa, De pământ înlănțuit.

Brâuri lungi, de foc, prind zarea, Într-o chingă-a ”înserării”. Ziua, prăbușită-n neguri, Cade pradă disperării. Tulburi și ”smolii” la față, Cu-o mânie nefirească, Norii spumegă-n torente, Revărsate peste viață. Glasul crunt al condamnării, Fără-o dreaptă judecată, Ca lungi tunete răsună, Ca răsplată, după faptă. Voia Iadului din ceruri, Pe Pământ, ravagii face. Dumnezeul, plin de milă, Chibzuind la Lume, tace.

”Voia” apelor pornite, ”Calcă” peste rugăciuni. Styxul, revărsat, ia case Cu oameni… ca mortăciuni. ,