Și în ziua fără zori

A fost o clipă-n care, nebunia, Sau plictiseala de prezent, A pus, plăcerea, mai presus de multe, Și-”acolo”, m-a trecut, prezent. De ”plec”, și voi ”lipsi”, o știe soarta, Ce, zarul, la-ntâmplare-l dă, Când doar Tăcerea, întrupată în durere, La capul meu, ca bună soră, stă. Regretele tardive-s avalanșe Ce lasă-n urmă totul șters, Cu amintiri noi, nedorite, Ce-și schimbă sensurile-n mers. Doar sufletul se chinuie și geme, Dar nu-n chin fizic, ci moral, Când, din realitate, îmi parvine, Un mic ”aranjament-floral”. Coroana e prea mare pentru creștet, Și nu-i din lauri, ci din flori, Simbol de legătură cu pământul, Curând, și-n ziua fără zori.