Noțiunea

Ronțăia un os, pe seară, liniștit și tacticos. M-a privit cu încântare, pot să spun și chiar „duios”. -Ce-i cu tine? Nu mai mârâi? i-am făcut un „apropou”. Că mai ieri țipa vecina, că iar i-ai furat un ou. -E o toantă! L-a uitat, mic, pierdut și urgisit singur cuc într-un cuibar… Eu acolo l-am… găsit. -L-a lăsat de bună-voie; asta știe-orice măgar. Doar așa găina face, ouă numai în cuibar. Chiar am vrut să îl jignesc cu „măgaru” frate, că degeaba l-am certat pentru alte fapte. M-a privit tandru, sfios, cum nu-i sta în fire: -Ce frumos ar fi să fiu ca măgarul-mire… Să fiu falnic și voinic, cu copita tare, să bag boala în căței și să mă „dau” mare… M-a lăsat perplex „măgarul”, chiar de câine doar era… În concepții diferite „Noțiunea”-i mult prea grea.