Cad Raiuri

Scriu de-o săptămână-două, În prostie, despre Iad. Scuze, s(t)at doream a spune; Locul, unde Raiuri cad. Unul a ”lovit”, se pare, Primăria și câțiva Ce se aciuau pe-acolo, Ronțăind și ei ceva. Altul a picat de-odată Peste-o vilă din imaș, Ce ”crescuse”, cu mai multe, Căci vițelu-i prost urmaș. Câteva, stinghere-n șatre De asociații tari, S-au întins, ca să ajungă, Ca aleșii, cât mai mari. Bârfa, de îi dai crezare, Amintește și de cele Ce au fost furate-n ”parte” De ”obrazuri de pingele”. Câteva Raiuri, dosite, Își pierd urma peste zări, Prin hotarele impuse Iadului acestei țări. De-au rămas Raiuri, să cadă, Nu mai știu, dar sigur sunt, Căci ce-i prost, mai prost va merge Și în Cer și pe Pământ.