”Chilipir de oameni”

Dezbrăcați de sentimente, Sus pe cracă, agățați De osânza, ce-n putere, Crește doar pe bani băgați, Sar, se zbenguie și țipă, Scumpi aleși ne-obrăzați. Sunt ciudați, cu fețe supte Și șorici, cu grijă pus, Unde-ar trebui să fie Ceea ce, mai sus, am spus, Care au și ”bunul-simțul”, Cam ca ne-simțiții, dus. Sunt doar ”chilipir de oameni”, Și ne-isprăviți destui, Ce-și îndoapă, ca să crească, Poftele de ne-sătui, Punând judecata dreaptă La păstrare, sus în cui. Visul lor e să tot urce Treptele-nșirate-n Cer, Pre-gătite cu răbdare, Cu seci legi, vopsite-n fier, Ce duhnesc a des-fătare, În miros de putred zer. De-i privești de jos, îți pare Lumea cam ne-potrivită, Ce-ntr-un lagăr de mâncare, Scârțâie cam istovită, Căci, cu ochii tot în soare, Lacrima e ruginită.