De-a Viața

Viața, de icoane, S-a cam lins pe bot. Se fură puținul Ce-a rămas din tot. Sfinții dorm pesemne, La vre-un parastas. Morții-s la secundă, În crud veritas. Cerul nu se lasă, De fum, amăgit. Cenușa se varsă Pe pămțnt smerit. Din înalt, nu cade Milă sau îndemn. Iubirea-i gonită De un om nedemn. Temple, domuri, case, Și-alte mici ”sălașe”, ”Mari” doar ca mărime, Au rămas codașe. ”Coada scapă turma!”… Parcă nu-i corect. În jocul ”De-a Viața”, Moartea-i în direct.