Huța-huța

Cugetând, cred, la Vecie, Cu o mutră plictisită, Boby lenevea, ca mine, Cu privirea rătăcită. Eu în leagăn, el pe iarbă; Dur la mine, puf la el. Să mai crezi și în dreptate… O rezolv eu într-un fel. -Știi, potaie urechiată, Ăla e gazun curat. Mută-ți umbra mai pe piatră! Vrei și-un șut, pentru cărat? M-a privit cu-amărăciunea Înțeleptului rănit De-o prostie oarecare, Sau de-un rău, deloc râvnit. -Vino, dacă vrei, alături! Hai încearcă! Cred că poți. Vom trăi în armonie. E pământ bun pentru toți. Leagănul mă ”huța-huța”, Și-ntr-un sens, și-n altul, ”dus”. Mă durea fundul, și-o coastă; Da, dar îl priveam de sus…