Încă vii

-ce noroc-

Duși cu capul, caci de minte Mi-e cam greu să pomenesc, Doi săteni, țărani cu frunte, Se-ncruntau, pur omenesc: -Mi-au făcut aia și aia, De mi-au luat aproape tot; Le rămân dator o viață; Doar să mă mai rog mai pot. -Au pus biruri și pe cruce; Tragedie-i azi să mori. Cei rămași… Doamne ajută! Ne-au ”legat” și trag de ”sfori”. -De muncesc, o fac cu ziua; Noaptea beau ce am ”cules”. De e grâu și râs în viaă, Cu neghina m-am ales. -Tu îi vezi? Rânjesc a milă. Clopotul bate prea des. Cimitirul se extinde; Ce noroc că e la șes. -Ce ne facem cu ”nimica”? -Nu ai griji. –Dar ei ne fac. -Dacă am țipa o lună? -Câinii urlă… trece… tac. -Crezi că am avea vre-o șansă? -Să murim curând? Nu știu. -Mă gândeam… eterna pace… -Mi-ar plăcea, da-s încă viu…