Iubire (?)
Mă-ncurcam printre cuvinte; Parcă n-aveau rost. Boby mârâia a milă… Și l-am făcut prost.
Supărat, sau cam pe-acolo, Că din coadă da, M-a rugat să-i spun „ideea” Ce mă frământa.
Intrigat că o potaie Filozof se vrea, I-am răspuns că noțiunea De „iubire”-i grea.
M-așteptam s-aud o glumă, Nu ceva de soi, Dar mi-a spus: „Chiar ai dreptate, Căci ai ochii goi”.
-Nu-nțeleg ce-ai cu privirea? Întrebai pe loc. -Flacăra din ea se pierde, Când n-ai nici-un foc.
L-am „cinstit” în ziua aia Cu mâncarea mea. M-am gândit mult la „iubire”… Inima mi-e grea.