Rătăciți ai vieții

Doar cu vina de-a fi vii, Cam trăim grămadă. Ne-am uitat părinți și fii, Și ne luăm la sfadă. Vrem cam tot ce nu putem, Și ne rupem oase, Angrenați într-un sistem, Cu destinul: ”coase”. Mila am purtat-o-n dric, Când am îngropat-o, Și, cu sufletul mai mic, Chiar am și uitat-o. De dreptate ne-am luat, Că e doar a voastră, Și în toți cu bâta-am dat; Vrem domnia noastră. Nebunia ne-a cuprins În scrâșnet de drujbe. Zilele lungi și nopți am stins, În mreje de slujbe. Zi de zi ne-am afundat În mocirla pieții Și-am ajuns cam ce suntem: Rătăciți ai vieții.