Spațiul și Timpul

Ieri, m-am încruntat la Spațiul Ce-n adins mă-nconjura. M-a împuns cu două axe, Căci, pe-a treia, și-o păstra. Candid, cu cruzimea-ascunsă, M-a întins spre Orizont, Pe-un Pământ mai plat ca Cerul, Și cu Infinitul bont. -Vezi?!… mi-a spus. Asta ți-e Viața; Mărginită la ce ai. De vrei să te-”nalți” oleacă, Trebuie să-nveți să ”dai”. Mi-a întins o axă nouă, Invizibilă la mulți. Mi-a fixat-o drept în minte, Cu-n îndemn: ”Urcați desculți!” -Bine, bine, las Realul Și Materia cu el. Dar unde e Irealul? -Roagă Timpul, de vrei ”țel”. I-aș fi zis vre-o una, două, Dar m-a părăsit subit, Într-un Timp cam alandala, Și urât, dar și iubit.