Viață în picioare

Cu privirea pironită Pe un Cer de nota doi, Un sătean, codaș la faptă, Cugeta, cu ochii ”moi”: -Dacă stau, îmi pierd doar timpul, Ce și-așa nu e al meu. De muncesc, consum de toate, Plus sudoarea, și-i mai greu. Lenea n-a ucis pe nimeni, Și nu ești rănit de ea. Trândăvia, chiar de-i boală, N-o tratezi, căci nici nu vrea. Dacă stau, dorul de muncă, Nu ma-apucă din senin. Și, cinstit, vorbind pe față, După el nici nu suspin. Hărnicia-i o corvoadă Fiindcă ține zi de zi. Și nu poți s-o dai ”cotită”, Motivând tu orice-ar fi. Laudele nu mă-ncântă, Căci incită la trufii. Și eu vreau să fiu modestul Cel mai leneș dintre vii. Mai rămâne doar simbria… Asta nu pot s-o evit. Că o merit, sau nu, proștii Nu mi-o dau de nu-s ”privit”. Reținut, căci lenea doare Când te scoli, prea brusc, din ea, Accept plata în picioare, Conștient că viața-i grea.