Visul apei vieții

Am visat că plec și drumul Era pe un șleau de car. Așteptam o cursă-ntr-una, Ce venea deloc de rar. Din motive oarecare, Refăcăceam bagajul mic Și mă rătăceam prin zonă; N-o prindeam la țanc și-un pic. O vedeam plecând ca umbra Șansei noi de a nu fi Și cădea, cam brusc, și noaptea, Uneori în plină zi. Prinprejur, oameni-n silă, Își târau traiul, domol, Îmbătați de perspectiva De nămol, sau de formol. Mă simțeam privit de nimeni, Ca nimic ne isprăvit, Ce-ncerca, în van, să lege ”H”-aș, de ”O”-ul otrăvit. Fără apa vieții-n faptă, Tot umblam, uitat, bătut Iar de un pustiu de șanse, De-a ajunge la pierdut. Întrebam în stânga-n dreapta: -Trece altul? -Dac-am știi?… Dau să plec; Întind piciorul. Mă trezesc, iar, printre vii…