Ceahlăul Moldovei

În asfințit, când totul pare Că ia culoarea drept sfânt cult, Creștea Ceahlăul în splendoare, Spre cerul pur, în nori tumult. Săgeți și sulițe de flăcări Îl străpungeau, nedureros, Și se-nfigeau în lacul care, Le răsfrângea, spre vârf, duios. Cununa de lumini scânteietoare, Ce Toaca-n nimb o încingea, Îmi amintea de Domnul care, Atât de mult îl îndrăgea. Lăcaș de zei, la începuturi, Cu Umbra-Piramidă-n zori, A-ntruchipat Copacul Vieții, Cu rădăcinile în nori. Creneluri avântate-n ceruri, Nu pentru-a cere, ci a da, Au însemnat, în paza gliei, Pe trupul țării înc-o za. Din munți în munți, răsună cornul, În cântec sfânt de Libertate… Vin soli din sate-ndepărtate: „Pe Prut curg flori îndurerate”.