Dintr-un

Dintr-un loc pe care Timpul Îl sculptase cu răbdare, S-au pornit, spre lumea oarbă, Pline ochi, cu ”carte”, care. Lacrimile-nvățăturii Umpleau oale-n fiecare, Pânzele înțelepciunii Gura le-o lega-n mișcare. Înspre patru zări deodată, Fără cai, doar prin voință, S-au urnit în șiruri rare, Făcând totul cu putință. Au ajuns în urbi și sate Scârțâind fără cuvinte. Așteptau să le descarce Simplii doritori de minte. -Ce sunt aste ciudățenii? S-a mirat, de om, un glas. -Ne-au mai ”aburit” odată. Păcălit, eu nu mă las. Bâta zilnicelor fapte, Ce îl însoțea mereu, Se-abătu cu-nverșunare… Și- lovit, pornit, din greu. E-o poveste… ce se-ntâmplă Cu umani de ”spiță” joasă. Pentru unii, poate viața Fără minte-i mai frumoasă.