Doi bătrâni

-foamea-

Urme de năpastă Casele arată: Table ruginite, Scânduri rupte-n poartă. Costelivi, pereții, Clipesc scurt din geamuri. Șiroiesc, de lacrimi, După duse neamuri. Uși îmbătrânite, Mai rău ca stăpânii, Scârțâie lugubru Și când latră câinii… Trepte reci, de piatră, Sprijină intrarea. În odăi domnește Mila și iertarea. Candela suspină, Pâlpâind cu jale, Ca un strop de șansă Pentru vechea Cale. Ruga se răsfrânge În pereții suri, Înecați de timpuri, Scorojiți, cu ”guri”. Le-au cârpit în vară… Cam acum trei ani. Foamea-i vinovată: Vrea și cere bani. Liniștea se-așterne, Cu-n ”Amin!” șoptit. Mai au, numai Viața Asta, de postit…