Dobitoacele noastre

Pe la ei și pe la noi, Peste tot, de vrei nu vrei, Trag la jug, mereu, ”boi”, Caru-n care zac cei „grei”. Alți măgari, de soi, tot cară, Urechiați, de șefii lor, Care fac din ”zeciuială”, ”Cent-procent” usturător. Vacile, de perspectivă, Ugerul își vând pe șanț, Păzite de-un pește-știucă, Ce-n plevușcă face „clanț!” Țapii, învățați cu crucea De răspundere-nsemnați, Ispășesc, pe drept, zicala, De căprițe-ncornorați. Scroafele, hrănite bine De porcii cu caractere, Sunt, prin legile măiastre, Ferite de adultere. Gâsculițele nebune, Bune însă de mai tot, Se tot vând, la cei cu/-în stare, Și cu rât, pe post de bot. Rațele, cam crăcănate, Din motive… care vrei, O cam fac de varză… viața, Cert drogate, cu temei. Alte dobitoace-n silă, Vegetează pe Pământ, Cam ca omul care are, Doar speranța… în mormânt.