Dor de munte

Pleacă cineva la munte… Eu plivesc un strat de flori. Între Cer și Glie-s punte, Cu prieteni scumpi, doar nori.

Dor îmi e să schimb cărarea; Pe asfalt Viața-mi tocesc. Doar cu crestele în cuget, Chiar și visele răcesc.

Blând, pământul îmi zâmbește, Când îl răscolesc ușor. Eu îi dau să creasc-o viață: Fără el, prea multe mor.

Codru-mi răscolește mintea, Azi, prin glasul cucului. Cântul îmi păstrează-n suflet, Libertatea Muntelui.