Dor nebun

Dorul își cere dreptul; Refuz să îl ascult. În inimă se-mplântă, Și-o ia de la-nceput. “Iubirea e o toană”, I-am spus, mințind din greu. S-a-nverșunat pe mine, Și scurmă mai mereu. Când scap de el o clipă, “Furat” de ce mai fac, Îmi flutură prin față, Ce-am vrut să uit; și tac. Se bucură, că poate, Să țipe-n voie-apoi, Și prea puțin îi pasă, Că singur sunt, nu doi. “Ești o belea pe cinste”! I-am spus, zău, supărat. A râs cu nepăsare. Ca hoțul m-a “prădat”. A răscolit, hainul, Și bruma de-amintiri, Ce le păstram în taină, Ferite de priviri. Cuțite fulgerânde S-au împlântat în sânge. Ciudat, dar nu durerea, Azi sufletul îmi frânge…