Ei și Speranța

Cu privirea-ndoliată, De un șir de nori tărcați, Astru-și varsă-n dungi lumina, Peste cei, de câmp, ”legați”. Sun sărmani ce, la vânzare, Își scot zilele-n suspin; Visători, ce Libertatea Au crezut că e-n Destin. Zi de zi, cu-nverșunare, Pentru ”foame”-au amânat Ziua lor de Libertate… Încă nu s-au resemnat. Vor mai duce-o-așa o vreme… Cu-n sfârșit numai al lor… Nu pier singuri, căci Speranța Îi veghează până mor…